Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
O 1802/2014 arata la punctul 109 ca surplusul din reevaluare inclus în rezerva din reevaluare este capitalizat prin transferul direct în rezultatul reportat (contul 1175 “Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare”), atunci când acest surplus reprezintă un câștig realizat.
Cu alte cuvinte, se transfera din contul 105 in contul 1175.
Ce inseamna castig realizat?
Câștigul se consideră realizat la scoaterea din evidență a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare.
Cu toate acestea, o parte din câștig poate fi realizat pe măsură ce activul este folosit de entitate. În acest caz, valoarea rezervei transferate este diferența dintre amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate și valoarea amortizării calculate pe baza costului inițial al activului.
Asadar, si pe masura ce activul este utilizat de entitate, din punct de vedere contabil daca aceasta opteaza pentru acest lucru, poate transfera din contul 105 in contul 1175 diferenta dintre amortizarea aferenta valorii reevaluate si cea a aferenta valorii de dinainte de reevaluare.
