Proces verbal de invetariere – ce trebuie sa contina?

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT! Regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile publice, unităţile cooperatiste, asociaţiile şi celelalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice care au calitatea de comerciant au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi, iar potrivit articolului 8 acestea au obligaţia să efectueze inventarierea generală a patrimoniului: la începutul activităţii; cel…

Mai mult

Care este valoare de inregistrarea in contabilitate a unor plusuri de inventar?

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT! Entităţile au obligaţia să efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii deţinute, la începutul activităţii, cel puţin o dată în cursul exerciţiului financiar pe parcursul funcţionării lor, în cazul fuziunii sau încetării activităţii, precum şi în următoarele situaţii: a) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului,…

Mai mult

Elementele necesare unui proces-verbal privind rezultatele inventarierii – OMFP 2861/2009

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT! Conform OMFP 2861/2009, dupa efectuarea inventarierii, rezultatele obtinute trebuie inscrise intr-un proces-verbal de catre comisia care efectueaza inventarierea. Acesta trebuie sa contina in mod obligatoriu urmatoarele elemente: “data intocmirii; numele si prenumele membrilor comisiei de inventariere; numarul si data deciziei de numire a comisiei de inventariere; gestiunea/gestiunile inventariata/inventariate; data inceperii si…

Mai mult

Procesul verbal privind rezultatele inventarierii la 31.12.2016

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT! Rezultatele inventarierii se înscriu de către comisia de inventariere într-un proces-verbal. Procesul-verbal privind rezultatele inventarierii trebuie să conţină, în principal, următoarele elemente: data întocmirii numele şi prenumele membrilor comisiei de inventariere numărul şi data deciziei de numire a comisiei de inventariere gestiunea/gestiunile inventariată/inventariate data începerii şi terminării operaţiunii de inventariere rezultatele…

Mai mult

Procesul verbal de inventariere

Rezultatele inventarierii se înscriu de către comisia de inventariere într-un proces-verbal. Procesul-verbal privind rezultatele inventarierii trebuie să conţină, în principal, următoarele elemente: • data întocmirii; • numele şi prenumele membrilor comisiei de inventariere; • numărul şi data deciziei de numire a comisiei de inventariere; • gestiunea/gestiunile inventariată/inventariate; • data începerii şi terminării operaţiunii de inventariere; • rezultatele inventarierii; • concluziile…

Mai mult