Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
In data de 17.07.2019, ANAF a realizat pe pagina de Facebook o sesiune de asistenta cu privire la “Stabilirea rezidentei fiscale a persoanelor fizice la plecarea din Romania si la sosirea in Romania”.
Iata cateva dintre intrebarile puse de contribuabili si raspunsurile acordate de specialistii ANAF:
a.) Intrebare contribuabil: “Cum fac in cazul in care sunt plecat de multi ani (din 2012) ?”
a.) Raspuns ANAF: “Obligatia de depunere a Chestionarului pentru stabilirea rezidentei fiscale la plecarea din Romania, revine doar persoanelor care au parasit teritoriul tarii noastre incepand cu data de 01.01.2012, data intrarii in vigoare a OMFP 74/2012 abrogat prin OMFP 1099/2016 ale carui prevederi sunt in prezent in vigoare”.
b.) Intrebare contribuabil: “Buna ziua! Sotul meu incepand cu luna mai locuieste si munceste in Austria. Ce obligatii declarative mai are in Romania? Multumesc!”
b.) Raspuns ANAF: “In situatia in care sotul dvs stia ca va pleca din țară pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, avea obligatia completării formularului „Chestionar pentru stabilirea rezidentei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”. Chestionarul trebuia inregistrat la organul fiscal cu 30 de zile inaintea plecarii din Romania.
In cazul in care va referiti cumva si la alte obligatii declarative, sotul dvs. poate solicita informatii suplimentare prin intermediul serviciului Spatiul Privat Virtual, in cadrul caruia este disponibil formularul de contact.”
c.) Intrebare contribuabil: “Buna, sunt plecat din 2012 in UK iar din 2015 am renuntat la domiciliu in Romania (am predat C.I. la ambasada Romaniei si am primit pasaport cu domiciliu in UK). Am vreo obligatie fiscala fata de Romania (ANAF) ? Multumesc!”
c.) Raspuns ANAF: “Buna ziua! Dvs aveati obligatia depunerii Chestionarului pentru stabilirea rezidentei fiscale a persoanei fizice la plecarea din Romania”.
d.) Intrebare contribuabil: “Buna ziua, in cazul in care ma intorc in tara definitiv dupa 16 ani, tinand cont ca atunci cand am plecat eram inca minora iar acum sunt mama a doi copii, ce obligatii am si fata de care institutie ? si daca puteti sa-mi spuneti si ce drepturi am, daca am. Multumesc anticipat!”
d.) Raspuns ANAF: “Buna ziua! Dvs va trebui sa depuneti “Chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România”. Chestionarul va trebui sa il inregistrati la organul fiscal central competent, în 30 de zile de la împlinirea termenului de 183 de zile de prezență în România. Chestionarul poate fi descarcat accesand urmatorul link:
https://static.anaf.ro/…/formulare/A1_OMFP_1099_2016.pdf
Organul fiscal va analiza îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă în funcţie de situaţia dvs concretă, luând în considerare prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri sau prevederile Codului fiscal, după caz, precum şi documentaţia prezentată, respectiv chestionarul pentru stabilirea rezidentei, certificatul de rezidenţă fiscală emis de autoritatea fiscală străină sau un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuţii în domeniul certificării rezidenţei fiscale, conform legislaţiei interne a acelui stat, şi orice alte documente care pot sta la baza determinării rezidenţei persoanei fizice.
In urma analizei efectuate, organul fiscal va stabili dacă dvs, va veti păstra rezidenţa statului străin potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri sau veti devini persoană fizică rezidentă în România.
In termen de 30 de zile de la depunerea chestionarului, veti fi notificata dacă aveti obligaţie fiscală integrală în România sau va fi impusă numai pentru veniturile obţinute din România”.
Mai multe intrebari si raspunsuri le puteti gasi pe pagina de Facebook a ANAF-ului – click aici-
Sursa: ANAF