Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Prevederile referitoare la raportul administratorului sunt prevazute in O 1802/2014 la capitolul 7.
Raportul administratorilor este o prezentare fidelă a dezvoltării și performanței activităților entității și a poziției sale, precum și o descriere a principalelor riscuri și incertitudini cu care aceasta se confruntă.
Raportul administratorilor se aprobă de consiliul de administrație și se semnează în numele acestuia de președintele consiliului.
În măsura în care este necesar pentru a înțelege dezvoltarea, performanța sau poziția entității, analiza cuprinde :
- indicatori-cheie de performanță financiari și, atunci când este cazul,
- indicatori nefinanciari relevanți pentru activitățile specifice, inclusiv informații referitoare la aspecte de mediu și de personal.
În prezentarea analizei, raportul administratorilor conține, atunci când este cazul, referiri și explicații suplimentare privind sumele raportate în situațiile financiare anuale.
Alte informatii pe care trebuie sa le cuprinda:
a) dezvoltarea previzibilă a entității;
b) activitățile din domeniul cercetării și dezvoltării;
c) informații privind achizițiile propriilor acțiuni, și anume:
- motivele achizițiilor efectuate în cursul exercițiului financiar;
- numărul și valoarea nominală sau, în absența acesteia, echivalentul contabil al acțiunilor achiziționate și înstrăinate în cursul exercițiului financiar și proporția din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă;
- în cazul achiziției și înstrăinării cu titlu oneros, contravaloarea acțiunilor;
- numărul și valoarea nominală sau, în absența acesteia, echivalentul contabil al tuturor acțiunilor achiziționate și deținute de entitate și proporția din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă;
d) existența de sucursale ale entității;
e) în ceea ce privește utilizarea de către entitate a instrumentelor financiare, dacă sunt semnificative pentru evaluarea activelor sale, a datoriilor, a poziției financiare și a profitului sau pierderii:
- obiectivele și politicile entității în materie de management al riscului financiar; și
- expunerea entității la riscul de preț, riscul de credit, riscul de lichiditate și la riscul fluxului de numerar.