Raportul administratorilor -elemente esentiale

Raportul administratorilor , document care se anexeaza la situatiile financiare, se elaborează pentru fiecare exerciţiu financiar si cuprinde cel puţin o prezentare fidelă a dezvoltării şi performanţei activităţilor entităţii şi a poziţiei sale financiare, împreună cu o descriere a principalelor riscuri şi incertitudini cu care se confruntă.

Ce informatii trebuie cuprinse in raport ?

• informaţii cu privire la respectarea condiţiilor de capital propriu, prevăzute de legislaţia în vigoare privind societăţile comerciale;

• informaţii referitoare la controlul intern

• in măsura în care este necesar pentru a înţelege dezvoltarea entităţii, performanţa sau poziţia sa financiară, analiza cuprinde indicatori financiari şi, atunci când este cazul, indicatori nefinanciari-cheie de performanţă, relevanţi pentru activităţi specifice, inclusiv informaţii despre aspecte privind mediul înconjurător şi angajaţii.

• referiri şi explicaţii suplimentare privind sumele raportate în situaţiile financiare anuale- cand este cazul.

• evenimente importante apărute după sfârşitul exerciţiului financiar;

• dezvoltarea previzibilă a entităţii;

• activităţile din domeniul cercetării şi dezvoltării;

• informaţii privind achiziţiile propriilor acţiuni, şi anume:

– motivele achiziţiilor efectuate în cursul exerciţiului financiar;

– numărul şi valoarea acţiunilor achiziţionate şi înstrăinate în cursul exerciţiului financiar şi proporţia din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă;

– în cazul achiziţiei şi înstrăinării cu titlu oneros, contravaloarea acţiunilor;

– numărul şi valoarea nominală a tuturor acţiunilor achiziţionate şi deţinute de entitate şi proporţia din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă;

• existenţa de sucursale ale entităţii;

• utilizarea de către entitate a instrumentelor financiare, în cazul în care sunt semnificative pentru evaluarea activelor sale, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii:

• obiectivele şi politicile entităţii în materie de gestiune a riscului financiar, inclusiv politica sa de acoperire împotriva riscurilor pentru fiecare tip major de tranzacţie previzionată pentru care se utilizează contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor, şi

• expunerea entităţii la riscul de piaţă(care cuprinde la randul sau trei tipuri de risc(valutar,al ratei dobanzii,de pret) riscul de credit, riscul de lichiditate(de finantare) şi la riscul fluxului de numerar.

Pentru entităţile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi care fac obiectul unei oferte publice de achiziţie, astfel cum acestea sunt definite în legislaţia în vigoare privind piaţa de capital, raportul administratorilor trebuie să cuprindă informaţii mult mai detaliate.

Membrii organelor de administraţie, conducere şi supraveghere ale entităţii au obligaţia colectivă de a asigura ca situaţiile financiare anuale şi raportul administratorilor să fie întocmite şi publicate în conformitate cu legislaţia naţională.

Raportul administratorilor se aprobă de consiliul de administraţie şi se semnează în numele acestuia de preşedintele consiliului.

 

Articole similare

Comentariul tau aici