Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Pe site-ul Ministerului Muncii a fost publicat in 23.10.2019 un proiect legislativ care vizeaza majorarea salariului minim brut pe economie la 2.230 lei , incepand cu 1 ianuarie 2020. Tariful orar pentru un program complet de lucru de 167,333 ore va crește anul viitor de la 12,43 lei la 13,327 lei.
Nivelul salariului de bază minim brut a fost stabilit în urma dezbaterilor cu partenerii sociali, fiind organizate două ședințe ale Consiliului Național Tripartit, în 26.11.2019 și în 03.12.2019, și va fi dezbătut în Comisia de Dialog Social de la nivelul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Pentru stabilirea salariului minim s-a avut în vedere o formulă de calcul care ia în considerare rata inflației și creșterea reală a productivității muncii pe persoană, precum și factori de corecție în funcție de dinamica creșterii economice.
Proiectul de Hotărâre prevede și faptul că, începând de anul viitor, pentru persoanele încadrate pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în care nu sunt incluse și sporurile şi alte adaosuri, se menține la 2.350 lei lunar.