OUG privind imbunatatirea procedurilor fiscale

In Monitorul Oficial Nr. 347 din 25 mai 2009 a fost publicata Ordonanta de Urgenta nr. 46 din 13 mai 2009 a Guvernului Romaniei privind imbunatatirea procedurilor fiscale si diminuarea evaziunii fiscale.

Principalele prevederi ale OUG sunt:
– in relatiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un imputernicit. Imputernicitul este obligat sa depuna la organul fiscal actul de imputernicire, in forma scrisa, in original sau copie legalizata. Revocarea împuternicirii opereaza fata de organul fiscal de la data depunerii actului de revocare;
desfiintarea totala sau partiala, a actelor administrative prin care s-au stabilit creante fiscale principale atrage desfiintarea totala sau partiala a actelor administrative prin care s-au stabilit creante fiscale accesorii aferente creantelor fiscale principale anulate, chiar daca acestea au devenit definitive in sistemul cailor administrative de atac;
– contribuabilii persoane juridice sau orice alte entitati fara personalitate juridica sunt declarati inactivi daca indeplinesc una dintre urmatoarele conditii:
– nu isi indeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligatie declarativa prevazută de lege;
– se sustrag de la efectuarea inspectiei fiscale, prin declararea unor date de identificare a sediului social care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
– organele fiscale au constatat ca nu functionează la sediul social sau la domiciliul fiscal declarat;
– nu vor fi declarati inactivi contribuabilii aflati in stare de insolventa sau contribuabilii pentru care s-a pronunţat sau a fost adoptata o hotarare de dizolvare;
– in caz de inactivitate temporara sau in cazul obligatiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau conditii de depunere a declaratiilor fiscale, in functie de necesitatile administrarii obligatiilor fiscale. Asupra termenelor si conditiilor va decide organul fiscal potrivit competentelor aprobate prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala;
– pentru debitorii care se afla sub incidenta Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, ordinea de stingere este urmatoarea:
– obligaţii fiscale cu termene de plata dupa data deschiderii procedurii insolventei, in ordinea vechimii, cu exceptia celor prevazute in planul de reorganizare confirmat;
– sume datorate in contul ratelor din programele de plati ale obligatiilor fiscale, cuprinse in planul de reorganizare judiciara confirmat, precum si obligatiile accesorii datorate pe perioada reorganizarii, daca in plan s-au prevazut calcularea si plata acestora;
– obligatii fiscale datorate si neachitate cu termene de plata anterioare datei la care s-a deschis procedura insolventei, in ordinea vechimii, pana la stingerea integrala a acestora, in situatia contribuabililor aflati in stare de faliment;
– alte obligatii fiscale in afara celor prevazute anterior;
– pentru creantele fiscale nascute anterior sau ulterior datei inregistrarii unei hotararii de dizolvare a contribuabilului la registrul comertului, incepand cu aceasta data nu se mai datoreaza si nu se calculeaza majorari de intarziere;
– in cazierul fiscal al persoanelor fizice si juridice se inscriu si:
– atragerea raspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent, stabilita prin decizie a organului fiscal competent ramasa definitiva in sistemul cailor administrative de atac sau prin hotarare judecatoreasca, dupa caz;
–  Inactivitatea fiscala, declarata potrivit legii, se inscrie atat in cazierul fiscal al persoanei juridice declarate inactiva, cat si al reprezentantilor legali ai acesteia

Articole similare

Comentariul tau aici