Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
ANPC a publicat in 11.05.2021 un proiect de ordin prin care se introduce prevederea ca pentru corecta informare a consumatorilor şi pentru a facilita accesul la informaţii, administratorul pieței va afișa, la loc vizibil, lângă orarul de funcţionare, la punctele principale de acces, următorul afiș care are rolul de informare a consumatorului, repectiv consiliere a comerciantului.
În atenția operatorilor economici și a consumatorilor
Este important să vă asigurați că mijloacele de măsurare sunt verificate metrologic, potrivit reglementărilor legale;
Este important să vă asigurați că prețul produselor este afișat, este vizibil și înscris într-o formă clară;
Este important să vă asigurați că denumirea produselor ce se comercializează este în limba română;
Este important să vă asigurați că produsele se comercializează în cadrul datei durabilității minimale;
Este important să ştiţi că laptele, produsele lactate, carnea, produsele din carne, peștele, ouăle se comercializează în structuri de vânzare special amenajate, dotate astfel încât să fie asigurate normele de igienă în vigoare şi condiţiile de depozitare stabilite de producător;
Este important să ştiţi că vinul se comercializează exclusiv în spaţii comerciale autorizate în acest scop, care să asigure menţinerea caracteristicilor fizico-chimice şi organoleptice ale vinului;
Este important să vă adresați pentru consiliere în domeniul protecției consumatorilor, structurii teritoriale pentru protecția consumatorilor de pe raza de funcționare a pieței.
Scopul proiectului este o mai buna informare a comercianții, dar mai ales a consumatorilor.