Obligativitatea procedurilor proprii de inventariere

Stiati ca……

……in scopul efectuarii inventarierii, conducerea entitatii trebuie sa stabileasca proceduri proprii, cu respectarea prevederilor legale.

 

În vederea desfasurarii în bune conditii a operatiunilor de inventariere si evaluare, în comisiile de inventariere vor fi numite persoane cu pregatire corespunzatoare, tehnica si economica, cunoscatoare a domeniului de activitate.

 

(Ordinul 3055/2009)

 

De asemenea, Ordinul 2861/2009 care a intrat in vigoare din 04/11/2009 mentioneaza ca:

 

“ Entităţile …au obligaţia să emită proceduri proprii privind inventarierea aprobate de administratorul, ordonatorul de credite sau altă persoană care are obligaţia gestionării entităţii.

 

Ati pregatit astfel de procedure de inventariere ???

 

Conform Ordinului nr 2861/2009 , art. 5 , răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, potrivit prevederilor legii contabilitatii republicată, şi în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii. În vederea efectuării inventarierii, aceste persoane aprobă proceduri scrise, adaptate specificului activităţii, pe care le transmit comisiilor de inventariere.

Inventar

Articole similare

Comentariul tau aici