Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
In MOF 395 din 26.04.2022 s-a publicat Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 4/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru prorogarea unui termen.
Prin aceasta lege, se aduc cateva modificari Ordonantei nr. 6 din 31 iulie 2019 privind instituirea unor facilități fiscale .
Potrivit acestei ordonante, in scopul revitalizării și evitării deschiderii procedurii insolvenței, debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția instituțiilor publice, aflați în dificultate financiară și pentru care există riscul intrării în insolvență, își pot restructura obligațiile bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2020 și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum și obligațiile bugetare accesorii.
Prin obligații bugetare, în sensul prezentului capitol, se înțelege obligația de plată a oricăror sume care se cuvin bugetului general consolidat și/sau bugetelor autorităților publice centrale și locale individualizată în titluri executorii emise potrivit legii, existente în evidența organului fiscal central, în vederea recuperării.
Prin Legea 112 se aduce o completare acestor prevederi prin faptul ca sunt considerate obligații bugetare și obligațiile de plată aferente sumelor acordate, în perioada stării de urgență, cu titlul de împrumut din venituri rezultate din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și transmise spre recuperare organului fiscal central, care nu privesc sume ce fac obiectul ajutorului de stat.
De asemenea, se proroga termenul pana la care debitorii care inregistreaza obligatii fiscale restante depun notificarea pentru restructurarea obligatiilor – pe data de 31 decembrie 2022 inclusiv.
Varianta actuala: | Modificare: |
Debitorul care dorește să își restructureze obligațiile bugetare, potrivit prezentului capitol, are obligația de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenția sa în perioada 8 august-31 octombrie 2019 și în perioada 1 februarie-30 septembrie 2020, precum și în perioada 1 noiembrie 2020-30 septembrie 2021, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, și se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare și a testului creditorului privat prudent. | Debitorul care dorește să își restructureze obligațiile bugetare, potrivit prezentului capitol, are obligația de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenția sa în perioada 8 august—31 octombrie 2019 și în perioada 1 februarie—30 septembrie 2020, precum și în perioada 1 noiembrie 2020—30 septembrie 2021, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, și se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare și a testului creditorului privat prudent. Debitorii care înregistrează obligații de natura celor prevăzute la art. 1 alin. (21) depun notificarea până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv, sub sancțiunea decăderii și cu respectarea cerințelor prevăzute de prezentul alineat. |