Prevederi:
• În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
I. a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă, inclusiv soldaţii şi gradaţii voluntari;
b) funcţionarii publici;
c) cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
II. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. I;
III. persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se asigură din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii, denumite în continuare şomeri;
IV. persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, şi care se află în una din situaţiile următoare:
a) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management;
b) membri ai întreprinderii individuale şi întreprinderii familiale;
c) persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice;
d) persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora;
e) alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale;
V. cadrele militare trecute în rezervă, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale care beneficiază de ajutoare lunare, ce se asigură din bugetul de stat, în condiţiile legii;
VI. persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din:
a) drepturi de autor şi drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 131 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu regularitate sau în mod ocazional;
b) contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil.
• Se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială, în condiţiile prezentei legi, avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public, precum şi orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să-şi completeze venitul asigurat.
• În sistemul public de pensii, evidenţa drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale se realizează pe baza codului numeric personal al asiguratului.
• Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei.
• Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.
• Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.
• Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de prezenta lege.
• Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza:
a) accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, conform legii;
b) neoplaziilor, schizofreniei şi SIDA;
c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca.