Note contabile la infiintare

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Inainte de incepe introducerea documentelor (facturi, chitante, extrase de banca) in contabilitate, este necesara efectuarea unor note contabile din care sa reiasa faptul ca societatea a fost inmatriculata si s-a depus capitalul social. Dupa inmatricularea la ONRC o societate se poate considera infiintata.

Ce note contabile trebuie efectuare la infiintarea unei firme?

  1. In primul rand trebuie efectuata subscrierea capitalului social. Subscrierea capitalului social se va face inainte de infiintarea firmei. Prin aceasta operatiune se inregistreaza promisiunea asociatilor de participare la capitalul social. Capitalul social al unei societati cu raspundere limitata nu poate fi mai mic de 200 lei si se divide in parti sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei. Partile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile.
  2. Inregistrarea depunerii capitalului. Reprezinta faptul ca banii promisi au fost depusi la banca. Asociatul depune banii la banca inainte de infiintarea firmei dar, in contabilitate, inregistrarea este recomandat sa se efectueze cu data de pe CUI.
  3. Varsarea capitalului. Presupune transformarea capitalului subscris nevarsat in capitalul subscris varsat.

Ce aporturi se admit la infiintarea unei societati?

In momentul infiintarii unei societatii viitorii asociati sau actionari trebuie sa contribuie la constituirea acesteia cu aport propriu, aport care poate fi in numerar, in natura, in creante sau in prestari de munca si servicii.

Aportul in numerar – este obligatoriu la constituirea oricarei forme de societati.

Aportul in natura– este admis la constituirea oricarei forme de societati, insa trebuie sa fie evaluabil din punct de vedere economic. Aporturile in natura sunt varsate prin transferarea drepturilor corespunzatoare.

Aportul in creante– este admis la constituirea societatilor in comandita simpla, a societatilor in nume colectiv si a societatilor pe actiuni prin subscrierea simultana a capitalului. Nu se admite la societatile pe actiuni care se constituie prin subscriptie publica si nici la societatile in comandita pe actiuni si societatile cu raspundere limitata.

Cea mai intalnita forma de participare la capitalul unei societati este aportul in numerar.

Monografie – aport in bani/ numerar

Se constituie o societate cu raspunere limitata cu un capital social in valoare de 300 lei. Capitalul social este depus integral la banca, inainte de inmatriculare, conform procedurii de infiintare.         

Inregistrarea capitalului social subscris nevarsat:

456 Decontari cu actionarii/asociatii privind capitalul = 1011 Capital subscris nevarsat 300

Inregistrarea depunerii capitalului la banca:

5121 Conturi la banci in lei = 456 Decontari cu actionarii/asociatii privind capitalul 300

Transformarea capitalului social subscris nevarsat in capital social subscris varsat: 

1011 Capital subscris nevarsat = 1012 Capital subscris varsat 300

Monografie –aport in numerar si in natura

Se constituie o socieate cu raspundere limitata cu un capital social de 300.000 lei. In momentul constituirii societatii s-a varsat in contul bancar suma de 60.000 lei si pentru diferenta s-a adus un aport in natura un autoturism evaluat la valoarea de 240.000 lei

Inregistrarea capitalului social subscris nevarsat:

456 Decontari cu actionarii/asociatii privind capitalul = 1011 Capital subscris nevarsat 300.000

Inregistrarea aportului in numerar si in natura:

% = 456 Decontari cu actionarii/asociatii privind capitalul 300.000

2133 Mijloace de transport 240.000

5121 Conturi la banci in lei 60.000

Transformarea capitalului social subscris nevarsat in capital social subscris varsat: 

1011 Capital subscris nevarsat = 1012 Capital subscris varsat 300.000

Articole similare

Comentariul tau aici