Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
In Monitorul Oficial al Romaniei a fost publicat Ordinul nr. 1546/2017 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (014) “Notificare privind modificarea anului fiscal”.
Prin acest ordin a fost aprobat modelul și conținutul formularului (014) “Notificare privind modificarea anului fiscal” precum si instructiunile de completare ale acestuia.
Formularul (014) “Notificare privind modificarea anului fiscal” se depune la organul fiscal competent, după cum urmează:
- în termen de 15 zile de la data începerii anului fiscal modificat sau de la data înregistrării contribuabilului, după caz;
- în termen de 15 zile de la data începerii noului an fiscal modificat, în cazul modificării perioadei anului fiscal modificat;
- până la data de 25 a celei de-a treia luni inclusiv, de la data la care s-ar fi închis anul fiscal modificat, în cazul în care anul fiscal modificat redevine an fiscal calendaristic.
Formularul se completează în două exemplare, înscriindu-se cu majuscule, citeț și corect, toate datele prevăzute:
- un exemplar, semnat conform legii, se depune la unitatea fiscală, direct la registratură sau la poștă, prin scrisoare recomandată;
- un exemplar se păstrează de către contribuabil.
Secțiunea I “Date de identificare a contribuabilului”
Caseta “Denumire/Nume, prenume” se completează cu denumirea contribuabilului plătitor de impozit pe profit. Caseta “Cod de identificare fiscală” se completează cu codul de identificare fiscală atribuit contribuabilului, potrivit legii. Înscrierea cifrelor în casetă se face cu aliniere la dreapta. Caseta “Domiciliul fiscal” se completează cu datele privind adresa domiciliului fiscal al contribuabilului.
Secțiunea II “Reprezentare prin:”
Se marchează cu “X”, în funcție de situația în care, în relațiile cu organul fiscal, contribuabilul este reprezentat prin reprezentant legal sau împuternicit. În casetele “Număr act împuternicire” și “Data act (zz/ll/aaaa)” se înscriu numărul și data cu care împuternicitul a înregistrat la organul fiscal actul de împuternicire, în original sau în copie legalizată. Caseta “Denumire/Nume, prenume” se completează cu denumirea/numele și prenumele reprezentantului legal sau a împuternicitului desemnat de contribuabil, potrivit legii. Caseta “Cod de identificare fiscală” se completează cu codul de identificare fiscală al reprezentantului legal sau împuternicitului, pentru activitatea proprie.Înscrierea cifrelor în casetă se face cu aliniere la dreapta.
Caseta “Domiciliul fiscal” se completează cu datele privind adresa domiciliului fiscal al reprezentantului legal/împuternicitului.
Secțiunea III se completează bifând caseta corespunzătoare exprimării opțiunii de modificare a anului fiscal și înscriind ziua/luna/anul, potrivit art. 16 alin. (5) și (51) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.