Pe site-ul Ministerului de finante a fost publicat in 29.08.2012 in sectiunea Transparenta decizionala un proiect de ordonanta pentru pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare .
Cele mai de interes masuri vizeaza legea societatilor comerciale si codul fiscal.
• Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
Situatia actuala:
În prezent prin art.67 alin.(2) din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare s-a reglementat ca plata dividendelor cuvenite acţionarilor să se facă în termenul stabilit de adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat.
În caz contrar, societatea comercială va plăti daune-interese pentru perioada de întârziere, la nivelul dobânzii legale, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare.
S-a constat că nu există cadru legal pentru calculul de daune interese pentru plata cu întârziere a dividendelor, având în vedere că termenul de dobândă legală nu se mai regăseşte în legislaţia în vigoare odată cu abrogarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, cu modificările şi completările ulterioare.
Schimbari preconizate:
Prin actul normativ se propune ca pentru plata cu întârziere a dividendelor de către societăţile comerciale să se datoreze dobândă penalizatoare calculată conform conform art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare.
• Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare
Situatia actuala :
Potrivit prevederilor actuale, în cazul în care un antrepozitar autorizat nu respectă prevederile legale privind funcţionarea antrepozitelor fiscale, autoritatea competentă poate suspenda, revoca sau anula autorizaţia de antrepozit fiscal, în funcţie de situaţia de fapt existentă.
Decizia de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal intervine atât în cazul nerespectării prevederilor legale existente în Codul fiscal, cât şi în cazul neconformării la condiţii noi de autorizare şi funcţionare ale antrepozitului fiscal, introduse ca urmare a actualizării legislaţiei în domeniu.
Revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal atrage încetarea activităţii desfăşurate de către antrepozitarul autorizat, existând posibilitatea emiterii unei noi autorizaţii numai după o perioadă de cel puţin 6 luni de la data revocării.
Astfel, în aplicarea principiului proporţionalităţii, se impune necesitatea ca legiuitorul să facă distincţie între perioada la care este posibilă reautorizarea operatorilor economici a căror autorizaţie a fost revocată ca urmare a nerespectării prevederilor legale existente în Codul fiscal, şi perioada la care este posibilă reautorizarea operatorilor economici a căror autorizaţie a fost revocată ca urmare a neconformării la noile condiţii de autorizare şi funcţionare ale antrepozitului fiscal, introduse ca urmare a actualizării legislaţiei în domeniu.
Schimbari preconizate:
Prin acest proiect, se propune ca, pentru antrepozitarul a cărui autorizaţie de antrepozit fiscal a fost revocată din cauza neconformării la condiţii de autorizare sau de funcţionare a antrepozitelor fiscale, intervenite în perioada de valabilitate a autorizaţiei, o nouă autorizaţie să poată fi emisă la data la care acesta îndeplineşte toate condiţiile de autorizare a unui antrepozit fiscal.
Această măsură are în vedere faptul că nu este necesară o prevedere care să sancţioneze suplimentar antrepozitarul faţă de revocarea propriu-zisă a autorizatiei, prin interzicerea desfăşurării activităţii economice pentru o perioadă în care acesta îndeplineşte de fapt condiţiile de autorizare şi funcţionare.