In Monitorul Oficial nr. 621 din 29.08.2012 a fost publicata Ordonanta nr. 15 din 23.08.2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal .
Modificari la Codul fiscal prin Ordonanta 15/2012 – partea I
Modificari la Codul fiscal prin Ordonanta 15/2012 – partea II
Modificari la Codul fiscal prin Ordonanta 15/2012 – partea III
Principalele prevederi (partea IV) :
- La Art. 157 Plata taxei la buget
Alin. 4 :
“ Prin exceptare de la prevederile alin. (3), până la data de 31 decembrie 2012 inclusiv, nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care au obţinut certificat de amânare de la plată, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice. De la data de 1 ianuarie 2013, prin exceptare de la prevederile alin. (3), nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153.”
se inlocuieste din 1 ianuarie 2013 cu:
“Prin excepție de la prevederile alin. (3), până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv, nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care au obţinut certificat de amânare de la plată, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice. De la data de 1 ianuarie 2017, prin excepție de la prevederile alin. (3), nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153.”
- În anul 2013, persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în Romania, a cărei cifră de afaceri în perioada 1 octombrie 2011-30 septembrie 2012 inclusivnu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei aplică sistemul TVA la încasare începând cu data de 1 ianuarie 2013.
În scopul aplicării acestei prevederi persoana impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare începând cu data de 1 ianuarie 2013 are obligaţia să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 octombrie 2012 inclusiv, o notificare din care să rezulte că cifra de afaceri realizată în perioada 1 octombrie 2011-30 septembrie 2012 inclusiv nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei.
În situaţia în care persoana impozabilă nu depune notificarea, aceasta va fi înregistrată din oficiu de organele fiscale competente în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare până la data de 1 ianuarie 2013, urmând a aplica sistemul TVA la încasare începând cu data de 1 ianuarie 2013.