Conform Codului fiscal orice livrare de bunuri care este efectuata cu plata este o operatiune in sfera TVA. Exista insa si o serie de operatiuni fara plata, care se incadreaza insa in categoria operatiunilor din sfera TVA.
Aceste operatiuni sunt mentionate la art. 128 din Codul fiscal, astfel:
„(4) Sunt asimilate livrarilor de bunuri efectuate cu plata urmatoarele operatiuni:
a) preluarea de catre o persoana impozabila a bunurilor mobile achizitionate sau produse de catre aceasta pentru a fi utilizate in scopuri care nu au legatura cu activitatea economica desfasurata, daca taxa aferenta bunurilor respective sau partilor lor componente a fost dedusa total sau partial:”
Exemplu :
• Proprietarul unui restaurant utilizeaza bunurile din stoc pentru a organiza o petrecere.
„b) preluarea de catre o persoana impozabila a bunurilor mobile achizitionate sau produse de catre aceasta pentru a fi puse la dispozitie altor persoane in mod gratuit, daca taxa aferenta bunurilor respective sau partilor lor componente a fost dedusa total sau partial ;”
Exemplu:
• Bunurile produse de o persoana impozabila -firma de catering – distribuite gratuit catre propriul personal.
„c) preluarea de catre o persoana impozabila de bunuri mobile corporale achizitionate sau produse de catre aceasta, altele decat bunurile de capital prevazute la art. 149 alin. (1) lit. a), pentru a fi utilizate in scopul unor operatiuni care nu dau drept integral de deducere, daca taxa aferenta bunurilor respective a fost dedusa total sau partial la data achizitiei;”
Exemplu :
• o societate comerciala producatoare de materiale de constructii, utilizeaza materiale produse pentru a renova un sediu care urmeaza a fi inchiriat.
„d) bunurile constatate lipsa din gestiune, cu exceptia celor la care se face referire la alin. (8) lit. a) – c) „
Toate aceste 4 categorii, de operatii care presupun o iesire din patrimoniu, fara plata ( de ex. autoconsum, donatie, etc.) au in comun faptul ca :
• taxa trebuie sa fi fost dedusa partial sau total la achitie ;
Prin urmare, daca societatea foloseste pentru consumul propriu anumite bunuri pentru care nu a dedus taxa la achizitie, operatiunea nu este livrare de bunuri si nu se aplica prevederile de mai sus.
• Utilizarea bunurilor se face in scopul unor operatiuni care nu au legatura cu activitatea desfasurata;
Ex. pentru organizarea unor petreceri, renovarea unui sediu destinat unei inchirieri in regim de scutire fara drept de deducere.
• Bunurile care fac obiectul unei livrari catre sine nu pot fi bunuri imobile.