La intrarea în patrimoniu bunurile se evaluează şi se înregistrează la valoarea de intrare, care se determină în funcţie de sursele de intrare
a acestora, si anume:
- Costul de achizitie – se utilizează pentru evaluarea bunurilor procurate de la terţi. Costul de achiziţie al unui bun este egal cu preţul său de cumpărare din factura furnizorului, la care se adaugă toate cheltuielile din procesul aprovizionării: cheltuieli de încărcare, transportare, descărcare, cheltuieli de asigurare pe timpul transportului, taxele şi comisioanele vamale pentru bunurile din import, cheltuieli necesare pentru punerea în funcţiune (montarea şi probele tehnologice) şi eventualele taxe nerecuperabile (accize etc.)
- Costul de producţie – Intrarea din producţia proprie ca urmare a transformării unor valori materiale în altele. Evaluarea în acest caz se face la costul de producţie, care cuprinde: consumurile directe de materiale (costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor consumate), consumurile directe privind retribuirea muncii (salarii personal direct productiv, contribuţia la asigurări), precum şi consumurile indirecte de producţie determinate de fabricarea bunului.
- Valoarea venala – se utilizează pentru evaluarea în cazul schimbului de bunuri între părţi. Valoarea venală reprezintă suma cu care un activ poate fi schimbat în procesul operaţiei comerciale între părţile independente. Evaluarea la valoarea venală se utilizează fie pentru bunurile economice primite cu titlu de aport în natură la capitalul întreprinderii, fie obţinute cu titlu gratuit, fie prin donaţie.
- Valoarea nominal – se utilizează pentru evaluarea creanţelor şi datoriilor. Valoarea nominală este valoarea înscrisă în documentele justificative în care se consemnează dreptul la creanţă sau datoriile, şi reprezintă valoarea lichidităţilor care se vor încasa sau se vor plăti în contul lor.
