Baza legala: OUG 102/2013, Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu completari si modificari ulterioare; HG44/2004 privind Normele de aplicare a Codului fiscal cu completari si modificari ulterioare
Modificarile aduse de OUG 102/2013 in privinta inregistrarii persoanelor impozabile in scopuri de TVA, constau in schimbari facute in partea introductiva a textului art. 153 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal si care privesc:
- persoana impozabila care are sediul activitatii economice in Romania si realizeaza sau intentioneaza sa realizeze o activitate economica ce implica operatiuni taxabile scutite de taxa pe valoarea adaugata cu drept de deducere si/sau;
- operatiuni rezultate din activitati economice pentru care locul livrarii/prestarii se considera ca fiind in strainatate, daca taxa ar fi deductibila, in cazul in care aceste operatiuni ar fi fost realizate in Romania conform art. 145 alin. (2) lit.b) si d), pentru care persoana impozabila trebuie sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA la organul fiscal competent.
Astfel, luand in considerare cele de mai sus, pe aceasta baza vor fi evaluate situatiile, ramase nemodificate, care pot genera obligativitatea inregistrarii in scopuri de TVA, si anume:
- inainte de realizarea unor astfel de operatiuni, in urmatoarele cazuri:
-daca declara ca urmeaza sa realizeze o cifra de afaceri care atinge sau depaseste plafonul de scutire prevazut la art. 152 alin. (1), cu privire la regimul special de scutire pentru intreprinderile mici;
-daca declara ca urmeaza sa realizeze o cifra de afaceri inferioara plafonului de scutire prevazut la art. 152 alin. (1), dar opteaza pentru aplicarea regimului normal de taxa;
- daca in cursul unui an calendaristic atinge sau depaseste plafonul de scutire prevazut la art. 152 alin. (1), in termen de zece zile de la sfarsitul lunii in care a atins sau a depasit acest plafon;
- daca cifra de afaceri realizata in cursul unui an calendaristic este inferioara plafonului de scutire prevazut la art. 152 alin. (1), dar opteaza pentru aplicarea regimului normal de taxa;
- daca efectueaza operatiuni scutite de taxa si opteaza pentru taxarea acestora, conform art. 141 alin. (3).
Autorul articolului : Sergiu Cobirzan, expert contabil si auditor financiar.