Infiintarea societatii – tipuri de aporturi pe care asociatii le pot aduce

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

La infiintarea societatii, asociatii sau actionarii trebuie sa contribuie la constituirea acesteia cu aport propriu, aport care poate fi in numerar, in natura, industrie.

Ce reprezinta termenul de aport?

Prin aport se intelege obligatia pe care si-o asuma fiecare asociat de a aduce in societate un anumit bun, o valoare patrimoniala.

Aportul in numerar

Aportul in numerar, este reprezentat de sumele de bani pe care asociatul se obliga sa le transmita societatii, nu prezinta dificultati de analiza, acesta fiind obligatoriu la constituirea oricarei societati comerciale. Orice societate are nevoie de disponibilitati banesti atunci cand isi incepe activitatea.

Aportul in natura

Aportul in natura este reprezentat de bunurile aduse de asociati la constituirea societatii comerciale sau ulterior, pe parcursul functionarii acesteia. Aportul in natura poate imbraca forma unor bunuri imobile (cladiri, terenuri), bunuri mobile corporale (marfuri) sau bunuri incorporale (creante, fond de comert). Aporturile in natura sunt varsate prin transferarea drepturilor corespunzatoare, nefiind obligatorii la constituirea societatii comerciale precum sunt aporturile in natura.

Aportul in industrie

Aportul in industrie este reprezentat de prestatiile in munca sau serviciile pe care asociatul se obliga sa le realizeze in cadrul societatii. Acestea trebuie sa fie in concordanta cu pregatirea / calificarea asociatului.

Prestatiile in munca nu pot constitui aport la formarea sau la majorarea capitalului social, insa, in schimbul acestui aport, asociatii au dreptul sa participe, potrivit actului constitutiv, la impartirea beneficiilor si a activului social, ramanand, totodata, obligati sa participe la pierderi.

Aportul in prestatii in munca sau servicii este permis numai asociatilor din SNC si asociatilor comanditati din societatea in comandita.

Autor articol: Diana Lodoaba, economist, profil Linkedin -click aici-

Articole similare