Impozitarea bacsisului este oficiala. OUG 8/2015 publicata in M.Of. 285 din 28 aprilie 2015

Ordonanţa de urgenţă nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Prevederi :

Art. I. –

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(8) În cazul defectării aparatelor de marcat electronice fiscale, până la repunerea în funcţiune a acestora, operatorii economici utilizatori sunt obligaţi să înregistreze într-un registru special, întocmit în acest sens, toate operaţiunile efectuate şi să emită chitanţe, în condiţiile legii, pentru respectivele operaţiuni şi facturi, la cererea clientului. Obligaţia privind înregistrarea operaţiunilor efectuate într-un registru special nu se aplică operatorilor economici care desfăşoară activitatea de transport în regim de taxi.”

2. La articolul 1, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (81), cu următorul cuprins:

(81) În cazul prevăzut la alin. (8), operatorii economici utilizatori au obligaţia să notifice imediat distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditată, astfel încât utilizatorul să poată să facă dovada comunicării notificării la distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditată, în faţa organelor de control. La momentul comercializării aparatului de marcat electronic fiscal sau ulterior, părţile contractante stabilesc modul în care operatorul economic notifică distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditată în cazul defectării aparatului de marcat electronic fiscal. Notificarea efectuată în alt mod decât cel stabilit de părţile contractante nu este valabilă.”

 

3. După articolul 21 se introduce un nou articol, articolul 22, cu următorul cuprins:

Art. 22. –

(1) Prin bacşiş se înţelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1), precum şi restul dat de vânzător clientului şi nepreluat de acesta în mod voluntar.

(2) Este interzis operatorilor economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1) să condiţioneze, sub orice formă, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii de acordarea bacşişului.

(3) Suma de bani prevăzută la alin. (1) se justifică prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale şi se evidenţiază pe un bon fiscal distinct. Prevederile art. 1 alin. (8) se aplică în mod corespunzător.

(4) Operatorii economici utilizatori stabilesc printr-un regulament de ordine interioară dacă veniturile provenite din încasarea bacşişului rămân la dispoziţia lor sau constituie o sursă de alte venituri care se distribuie salariaţilor. În cazul în care bacşişul se distribuie salariaţilor, acesta nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.

(5) Regulamentul se păstrează la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal în vederea prezentării acestuia organelor de control.

(6) Sumele provenite din încasarea bacşişului se înregistrează în contabilitate la alte venituri, iar sumele distribuite salariaţilor se înregistrează pe seama cheltuielilor, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.”

4. La articolul 4 alineatul (12), litera g) se abrogă.

5. La articolul 4 alineatul (12), litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:

h) să întocmească documente justificative pentru sumele introduse în unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, altele decât cele pentru care au emis bonuri fiscale sau cele înscrise în registrul special, după caz, precum şi pentru sumele extrase din unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, altele decât cele utilizate pentru a acorda rest clientului. În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin unitate de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor se înţelege suprafaţa destinată accesului consumatorilor pentru achiziţionarea produsului/serviciului, expunerii/prelucrării/depozitării produselor oferite, prestării serviciilor, încasării contravalorii acestora şi circulaţiei personalului angajat pentru derularea activităţii;”.

6. La articolul 4 alineatul (12), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:

i) la ora începerii programului de lucru, să asigure înregistrarea sumelor de bani deţinute de personalul operatorului economic care îşi desfăşoară activitatea în unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, într-un registru de bani personali, special întocmit în acest sens. Orice sumă de bani înregistrată în plus faţă de suma înregistrată la ora începerii programului de lucru, nu reprezintă sumă justificată prin registrul de bani personali. Modelul, conţinutul registrului de bani personali, precum şi procedura de înregistrare a acestuia la organul fiscal se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”

7. La articolul 4, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alineatul (121), cu următorul cuprins:

(121) La solicitarea organelor de control, atunci când se află în incinta unităţii de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor în care îşi desfăşoară activitatea şi în timpul programului de lucru, personalul operatorului economic este obligat să prezinte sumele de bani deţinute.”

8. La articolul 10, litera b) se abrogă.

9. La articolul 10, literele c) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

c) neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate, serviciile prestate sau bacşişurile încasate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară preţului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului, ori nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (8), care determină existenţa unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înţelege contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, valoarea bacşişurilor încasate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, diferenţa până la preţul de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului în cazul emiterii de bonuri cu o valoare inferioară ori contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate fără respectarea prevederilor art. 1 alin. (8);

d) nerespectarea de către utilizatori a obligaţiei prevăzute la art. 4 alin. (12) lit. h), care determină existenţa unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înţelege suma pentru care nu s-au întocmit documente justificative conform art. 4 alin. (12) lit. h);”.

10. La articolul 10, literele q) şi w) se abrogă.

11. La articolul 10, litera gg) se modifică şi va avea următorul cuprins:

gg) deţinerea la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor a unor sume care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul de bani personali, în registrul special şi/sau în chitanţe.”

12. La articolul 10, după litera gg) se introduc două noi litere, literele hh) şi ii), cu următorul cuprins:

hh) nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligaţiei prevăzute la art. 4 alin. (12) lit. i);

ii) nerespectarea de către personalul operatorului economic a obligaţiei prevăzute la art. 4 alin. (121).”

13. La articolul 11, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(1) Contravenţiile prevăzute la art. 10 se sancţionează cu amendă aplicată operatorilor economici, după cum urmează:

a) cele prevăzute la art. 10 lit. f), h), i), s), ş), t), ţ), v), aa) şi gg), cu amendă în cuantum de 3.000 lei, precum şi cu:

(i) confiscarea sumelor care nu pot fi justificate, pentru contravenţia prevăzută la lit. gg);

(ii) confiscarea veniturilor obţinute, pentru contravenţia prevăzută la lit. ţ);

b) cele prevăzute la art. 10 lit. a), l), m), o), p), u), x), y), z), bb), cc), ee), ff) şi hh), cu amendă în cuantum de 9.000 lei, precum şi cu:

(i) confiscarea veniturilor obţinute, pentru contravenţia prevăzută la lit. a);

(ii) suspendarea activităţii operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal şi prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia, după caz, organului constatator, pentru contravenţia prevăzută la lit. cc);

c) cele prevăzute la art. 10 lit. j), k), n) şi r), cu amendă în cuantum de 50.000 lei;

d) cele prevăzute la art. 10 lit. e) şi dd), cu amendă în cuantum de 12.500 lei, precum şi cu:

(i) confiscarea sumelor încasate, pentru contravenţia prevăzută la lit. dd);

(ii) suspendarea activităţii operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal şi prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia, după caz, organului constatator, pentru contravenţia prevăzută la lit. e);

e) cele prevăzute la art. 10 lit. c) şi d):

(i) cu avertisment în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este de până la 300 lei inclusiv, dar nu mai mult de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului;

(ii) cu amendă în cuantum de 3.500 lei, în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este de până la 300 lei inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului;

(iii) cu amendă în cuantum de 12.500 lei, în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este cuprinsă între 300 lei şi 1.000 lei inclusiv, dar mai mică de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului;

(iv) cu amendă în cuantum de 17.500 lei, în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este cuprinsă între 300 lei şi 1.000 lei inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului;

(v) cu amendă în cuantum de la 22.500 lei, în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este mai mare de 1.000 lei, dar mai mică de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului;

(vi) cu amendă în cuantum de la 27.500 lei, în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este mai mare de 1.000 lei şi mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului, precum şi cu:

(vii) suspendarea activităţii operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, pentru 30 de zile, începând cu cea de-a doua sancţiune aplicată la aceeaşi unitate într-un interval de 24 de luni în situaţiile prevăzute la pct. (iv) şi (vi), indiferent pentru care dintre situaţiile prevăzute la pct. (i)-(vi) a fost aplicată sancţiunea prima dată în cadrul termenului de 24 de luni;

(viii) în situaţiile prevăzute la pct. (vii), dacă operatorul economic achită amenda contravenţională sau jumătate din cuantumul acesteia, după caz, precum şi o sumă egală cu de zece ori amenda aplicată, sancţiunea complementară încetează de drept la 24 de ore de la prezentarea dovezii achitării la organul constatator. Suma de bani egală cu de zece ori amenda aplicată se face venit la bugetul de stat, poate fi achitată la Casa de Economii şi Consemnaţiuni – C.E.C. – S.A. sau la unităţile Trezoreriei Statului şi nu se restituie în cazul în care, la solicitarea operatorului economic, instanţa de judecată anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Termenul de 24 de ore curge de la data înregistrării la registratura organului constatator a dovezii achitării sau de la data confirmării de primire dacă aceasta a fost transmisă prin poştă.

(2) Contravenţiile prevăzute la art. 10 lit. g) şi ii) se sancţionează cu amendă în cuantum de 1.250 lei, care se aplică persoanelor fizice.”

14. La articolul 12, alineatele (3), (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(3) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din cuantumul amenzii prevăzute la art. 11 alin. (1) şi (2), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

(4) Prin derogare de la art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea nu suspendă executarea în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 10 lit. c), d), e) şi cc).

(5) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, avertismentul ca sancţiune contravenţională principală nu se aplică în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 10 lit. c), d), e) şi dd), cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. (e) pct. i).”

Articole similare

Comentariul tau aici