Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
In perioada urmatoare organizatiile non-guvernamentale vor avea de suferit in situatia in care noile propuneri se vor materializa intr-o modificare a Codului Fiscal. Posibilitatea unei mai mari incertitudini fiscale ar putea descuraja implicarea cetatenilor si a companiilor in sprijinirea cauzelor sustinute de ONG-uri. Acest lucru ar putea afecta in mod negativ eforturile de voluntariat si mobilizare sociala desfasurate de organizatii.
Propunerile sunt:
- Sa se elimine din lista de cheltuieli nedeductibile cheltuielile cu sponsorizarea, mai precis se abroga art 25 alin (4) lit.i) Cod fiscal. Pentru aceste cheltuieli se propune sa se acorde o deducere suplimentară la calculul rezultatului fiscal, în procent de 300%. Mai precis: “Cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat, acordate potrivit legii, cheltuielile privind bunurile, mijloacele financiare și serviciile acordate Fondului Națiunilor Unite Pentru Copii – UNICEF, precum și altor organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte, sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal. Pentru aceste cheltuieli se acordă și o deducerea suplimentară la calculul rezultatului fiscal, în proporţie de 300%. În cazul sponsorizărilor efectuate către entități persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv unități de cult, sumele aferente acestor cheltuieli se deduc, potrivit prevederilor prezentului alineat, doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data încheierii contractului, în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit alin. (4.1)“.

- Se propune abrogarea art 56 alin. (1.1) care prevede acordarea deducerii de 20% din impozitul pe microintreprinderi pentru sponsorizari. Mai precis, se propune abrogarea urmatorului aliniat: “Microîntreprinderile care efectuează sponsorizări pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care la data încheierii contractului sunt înscrise în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale potrivit art. 25 alin. (41), precum și microîntreprinderile care acordă burse elevilor școlarizați în învățământul profesional-dual în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, scad sumele aferente din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective“.
- Sumele reprezentând sponsorizări/mecenat/burse private/aparate de marcat electronice fiscale rămase de reportat, potrivit legii, nu se scad din impozitul pe profit datorat după data de 1 ianuarie 2024, respectiv din impozitul pe profit datorat pentru anii ulteriori anului fiscal modificat care începe în anul 2024.
Articol realizat de Tiplea Erika.
Va recomandam sa cititi si articolul: 44 de masuri fiscale propuse 2023-2024-sinteza