IAS 17 . Contracte de leasing

Un contract de leasing este un acord prin care locatorul cedeaza locatarului, in schimbul unei plati sau serii de plati , dreptul de a utiliza un bun pentru o perioada stabilita de timp.

Un leasing financiar este operatiunea de leasing care transfera , substantial, toate riscurile si avantajele neprevazute aferente dreptului de proprietate asupra unui activ. Titlul de proprietate poate fi transferat in cele din urma sau nu.

Un leasing operational este operatiunea de leasing ce nu intra in categoria leasingului financiar.

Inceputul perioadei de leasing este data la care locatarul este indreptatit sa-si exercite dreptul de a utiliza bunul luat in leasing.Este data recunoasterii initiale a leasingului (adica recunoasterea activelor, datoriilor, veniturilor si cheltuielilor rezultate din contractul de leasing dupa caz)

Clasificarea unui leasing in operational sau financiar se bazeaza pe masura in care riscurile si avantajele aferente titlului de proprietate al unui bun in regim de leasing revin locatorului sau locatarului.
Riscurile includ posibilitatea de inregsitra pierderi , ca urmare a unui grad scazut de utilizare a bunului sau a uzurii morale si a unor variatii ale venitului datorate modificarii conditiilor economice.
Avantajele pot fi reprezentate de estimarea unei activitati profitabile pe durata de viata economica a bunului si a unor castiguri rezultate din cresterea valorii sau din realizarea valorii reziduale.

Un leasing este considerat financiar daca transfera substantial toate riscurile si avantajele aferente titlului de proprietate .

Clasificarea unui leasing ca fiind leasing financiar sau operational depinde mai mult de fondul tranzactiei decat de forma contractului.
Exemple de situatii care individual sau in combinatie pot duce la incadrarea unui leasing in financiar :

1. leasingul transfera locatarului titlul de proprietate asupra bunului pana la sfarsitul duratei contractului de leasing;
2. locatarul are optiunea de a cumpara bunul la un pret estimat a fi suficient de mic in comparatie cu valoarea justa la data la care optiunea devine exercitabila, astfel incat, la inceputlui contractului de leasing, exista in mod rezonabil certitudinea ca optiunea va fi exercitata;
3. durata contractului de leasing acopera , in cea mai mare parte durata de viata economica a bunului, chiar daca titlul de proprietate nu este transferat.
4. la inceputul contractului de leasing valoarea actualizata a platilor minime de leasing este cel putin egala cu cu aproape intreaga valoare justa a bunului in regim de leasing si
5. bunurile ce constituie obiectul contractului de leasing sunt de natura speciala, astfel incat numai locatarul le poate utiliza fara modificari majore.

Alte aspecte care pot indica situatii care pot conduce la clasificarea unui leasing ca fiind financiar sunt:

1. daca locatarul poate rezilia contractul de leasing pierderile locatorului generate de reziliere revin locatarului;
2. castigurile sau pierderile rezultate ca urmare a variatiei valorii juste reziduale, sunt in sarcina locatarului
3. locatarul are capacitatea de a continua leasingul pentru o a doua perioada, la o chirie substantial mai redusa decat chiria pietei.

Clasificarea leasingului se realizeaza la inceputul contractului de leasing.

Contractele de leasing care ca obiect terenuri si cladiri sunt clasificate ca leasing operational sau
financiar ca si contractele de leasing care cu ca obiect alte bunuri.

Totusi, trebuie remarcat faptul ca terenurile cu o durata de viata economica nedefinita si daca nu se estimeaza ca locatarului ii va fi transferat tiltul de proprietate pana la sfarsitul contractului de leasing , atunci locatarului nu-i revin, in mod normal, toate riscurile si avantajele aferente titlului de proprietate , caz in care leasingul privind terenul va fi unul operational.

Elementele teren si cladiri ale unui leasing imobilizar sunt luate in considerare separat pentru clasificare. Daca s-a anticipat ca titlurile de proprietate ale ambelor elemente sa treaca in posesia locatarului la sfarsitul contractului de leasing , ambele elemente sunt clasificate drept leasing financiar, fie ca sunt analizate ca un singur sau ca doua contracte de leasing. Atunci cand terenul are o durata de viata economica nedeterminata , este normal ca elementul teren sa fie clasificat ca leasing operational, cu exceptia situatiei in care este anticipat ca titlul de proprietate sa treaca asupra locatarului, la sfarsitul contractului de leasing.

Articole similare

Comentariul tau aici