Ghidul solicitantului – ajutoare de minimis

In Monitorul Oficial nr. 424 din 12.VII.2013 a fost publicata HG nr.453/2013 pentru modificarea şi completarea HG nr.274/2013 privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii.

Ministerul Finanţelor Publice a publicat “Ghidul solicitantului” în forma revizuită şi Formularele aferente Cererii de acord pentru finanţare în format editabil.

Prima sesiune de depunere se va derula în perioada 16.08.2013 – 31.10.2013, în limita bugetului anual alocat schemei, se anunta intr-un comunicat de pe site-ul Ministerului.

Bugetul maxim al schemei de ajutor de minimis este de 400 milioane lei. Înregistrarea on-line a Cererilor de acord pentru finanţare se va realiza conform prevederilor “Ghidului solicitantului”, urmând ca ulterior validării înregistrărilor, Cererile de acord pentru finanţare, însoţite de documentele justificative, conform prevederilor H.G. nr. 274/2013, să se depună sau să se transmită prin poştă sau alte servicii de curierat la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice, str. Apolodor nr. 17, sector 5, Bucureşti, menţionându-se pe plic: “Unitatea de implementare a schemei de ajutor de minimis”.

Toate documentele pot fi consultate la rubrica Agenţi economici/Ajutor de stat/H.G. nr.274/2013. Orice informaţii referitoare la schema de ajutor de minimis instituită prin H.G. nr. 274/2013 se pot obţine în urma transmiterii unei solicitări scrise pe adresa de e-mail: publicinfo@mfinante.ro.

 

Articole similare

One Thought to “Ghidul solicitantului – ajutoare de minimis”

  1. vasile

    Pana acum, toate programele de finantare, europene sau bugetare, aveau prevazuta si posibilitatea contestarii rezultatului evaluarii. In acest program de ajutor deminimis nu se prevede nimic desprea cest lucru.
    Stie cineva de ce ?

Comentariul tau aici