Elemente ale contului de profit si pierdere

Ordinul 1752/2005 , actualizat, face anumite referiri cu privire la elementele din contul de profit si pierdere. Cifra de afaceri neta cuprinde sumele rezultate din vanzarea de produse si furnizarea de servicii care se inscriu in activitatea curenta a entitatii, după deducerea reducerilor comerciale si a taxei pe valoarea adaugata, precum si a altor taxe legate direct de cifra de afaceri.

In cazul entitatilor al caror obiect principal de activitate il constituie activitatea de leasing, in cifra de afaceri neta se include si dobanda cuvenita acestor contracte, aferenta perioadei de raportare.

Veniturile si cheltuielile care apar altfel decat in cursul activitătilor curente ale entitătii trebuie prezentate la “Venituri extraordinare” si “Cheltuieli extraordinare”.

Elementele extraordinare sunt veniturile sau cheltuielile rezultate din evenimente sau tranzacţii ce sunt clar diferite de activităţile curente ale entităţii si care, prin urmare, nu se asteaptă sa se repete intr-un mod frecvent sau regulat.

In intelesul prezentei reglementari, prin activitati curente se intelege orice activitati desfasurate de o entitate, ca parte integranta a afacerilor sale, precum si activităţile conexe in care aceasta se angajează si care sunt o continuare a primelor activitati mentionate, incidente acestora sau care rezulta din acestea.

Pentru a stabili daca un eveniment sau o tranzacţie se delimitează clar de activitatile curente ale entitatii, se are în vedere, mai degraba, natura elementului sau a tranzactiei aferente activitatii desfasurate in mod curent de entitate, decat frecventa cu care se asteaptă ca aceste evenimente sa aiba loc. Prin urmare, un eveniment sau o tranzactie poate fi extraordinara pentru o entitate, dar nu si pentru o alta, datorita diferentelor dintre activităţile curente ale acelor entităţi. De exemplu, pierderile rezultate in urma unui cutremur pot fi calificate de către o entitate ca element extraordinar.

Entitatile trebuie sa prezinte in notele explicative proportia in care impozitul pe profit afectează “Profitul sau pierderea din activitatea curenta” si “Profitul sau pierderea din activitatea extraordinara”.

Articole similare

Comentariul tau aici