Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
In data de 01.08.2018, ANAF a realizat pe pagina de Facebook o sesiune de asistenta cu privire la “Depunerea formularului C801 – Cerere de atribuire a numarului de ordine din Registrul de evidenta a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate in judet/municipiul Bucuresti sau a numarului unic de identificare din aplicatia informatica a ANAF”. Iata cateva dintre intrebarile puse de contribuabili si raspunsurile acordate de specialistii ANAF:
a.) Intrebare contribuabil: “Nu ar trebui ca această declarație sa fie depusă de firmele care vând casele de marcat??”
a.) Raspuns ANAF: “Formularul C801 se depune de către operatorul economic care achiziționează aparatul de marcat electronic fiscal (casa de marcat).”
b.) Intrebare contribuabil: “Care este termenul limita de depunere a formularului C801 pentru agentii economici care au obligatia schimbarii aparatului de marcat pana la data de 01 noiembrie 2018?”
b.) Raspuns ANAF: “Cadrul legislativ nu impune un termen pentru depunerea cererii. Facem precizarea că termenul la care faceți dvs referire, respectiv 01 noiembrie 2018, vizează data de la care se vor aplica sancțiuni contribuabililor mici pentru nedotarea cu aparate de marcat electronice fiscale. Menționăm însă, că operatorii economici au obligația de a se dota cu aparate de marcat electronice fiscale, definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea urmatoarelor termene:
- 01.06.2018 – operatorii economici – contribuabili mari şi mijlocii;
- 01.08.2018 – operatorii economici – contribuabili mici.
Vă rugăm să aveți în vedere și comunicatul de presă ce a fost publicat pe site-ul nostru și care poate fi accesat la următorul link: https://static.anaf.ro/…/20180801095630_686_comunicat…
c.) Intrebare contribuabil: “Se poate depune online și primi răspunsul tot online?”
c.) Raspuns ANAF: “C801 se depune on-line prin intermediul SPV. În acest scop, se procedează astfel:
- se completeaza cererea in format pdf inteligent – formularul C801;
- formularul trebuie validat dupa completare – daca sunt erori la completare, este generat un fisier cu erori; dupa corectarea erorilor, se reia procesul de validare;
- la cerere se anexeaza un fisier care trebuie sa contina copii ale documentelor care în mod normal s-ar fi depus la ghiseu (documentele sunt descrise in Ghidul cu privire la înregistrarea informațiilor privind aparatele de marcat electronice fiscale, precum și la emiterea certificatului de atribuire a numărului unic de identificare în etapa preoperaționalizare Registru, acesta poate fi accesat la urmatorul link: https://static.anaf.ro/…/Ghid_case_marcat_18062018.pdf );
- C801 se semneaza cu certificat digital calificat și se transmite prin intermediul contului de SPV al utilizatorului.
În cazul cererilor depuse prin intermediul serviciului Spaţiul Privat Virtual, emiterea certificatului de atribuire a numărului unic de identificare se efectuează automat și acesta este comunicat solicitantului prin intermediul SPV.”
d.) Intrebare contribuabil: “Cei care au depus anexa 2 din opanaf 4156 la ghișeu (sper să nu mă înșel) mai trebuie să depună și c801?”
d.) Raspuns ANAF: “Agenții economici se pot înregistra în SPV. Între timp, aceștia pot depune formularul așa cum îl depuneau și până la apariția formularului inteligent.”
e.) Intrebare contribuabil: “Pentru contribuabilii care au sute-mii de case de marcat – vor depune o singura C801 si vor anexa cate documente?”
e.) Raspuns ANAF: “Formularul C801 poate fi completat pentru 100 case de marcat. Documentele justificative sunt cele menționate în Ghidul cu privire la înregistrarea informațiilor privind aparatele de marcat electronice fiscale, precum și la emiterea certificatului de atribuire a numărului unic de identificare în etapa preoperaționalizare Registru, acesta poate fi accesat la urmatorul link: https://static.anaf.ro/…/Ghid_case_marcat_18062018.pdf
Mai multe intrebari si raspunsuri le puteti gasi pe pagina de Facebook a ANAF-ului – click aici-
Sursa: ANAF