Evenimentul SAS 2025 – Iași din 8 aprilie, organizat de IMM Club, a reunit peste 120 de participanți într-o zi dedicată dialogului autentic despre decizii, intuiție și informație în antreprenoriat. Sub tema „Antreprenorul informat vs. antreprenorul cu fler”, fiecare intervenție a adus o perspectivă vie, cu exemple din viața reală, introspecții și soluții testate.

SESIUNEA 1 – Growth by Design: Cum gândim creșterea?
Adi Ploscaru și Dan Mocanu, Co-founderi growthbydesign.biz, au adus în fața audienței o abordare structurată, dar surprinzător de ușor de aplicat în orice afacere: modelul „Growth by Design”. În loc să vorbim despre creștere ca o întâmplare norocoasă sau despre strategii generice, ei au prezentat un cadru clar, format din trei axe de lucru: produs, model de afaceri și echipă.
Participanții au fost invitați să-și evalueze afacerea prin 3 întrebări-cheie:
- Există cerere clară și validată pentru produsul meu?
- Am un model de business scalabil și sustenabil?
- Echipa mea e performantă sau doar ocupată?
S-a discutat despre diferența dintre a „munci mult” și a „produce valoare”, iar mulți antreprenori din sală s-au regăsit în descrierea unei echipe reactive, mereu în criză de timp, dar cu rezultate slabe.
Dan Mocanu a adus în discuție și „mitul muncii grele” – ideea că succesul vine doar din efort epuizant. În realitate, o echipă bine aliniată, cu obiective clare și instrumente potrivite, poate produce mai mult cu mai puțin stres.
Adi Ploscaru a încurajat antreprenorii să-și asume rolul de „arhitect” al afacerii, nu doar de „pompier”. Un arhitect anticipează, proiectează, corectează. Un pompier reacționează – uneori prea târziu.
Un moment puternic a fost provocarea lansată publicului: „Dacă afacerea ta ar fi o mașină, ești șoferul care controlează direcția sau mecanicul care repară în mers?”
PANELUL DECIZIILOR – Când flerul și analiza nu se exclud
Panelul din cadrul SAS 2025 Iași a adus împreună cinci perspective complementare asupra deciziei în afaceri: Marius Alexe (Investitor | Board Member), Adrian Sorocaniuc (consultant financiar, CFO as a service), Tiberiu Stoian (antreprenor, Owner and Founder EXONIA) și Florin Cardasim (antreprenor, Co-founder Strongbytes.ai), și Ionuț Coleașă (expert în restructurare și insolvență, Partner CITR). Tema centrală: cum echilibrăm instinctul și analiza în procesul decizional.
Discuția a pornit cu întrebarea-cheie: ce vine mai întâi – instinctul sau analiza? Ionuț a descris instinctul antreprenorial ca pe un mecanism de reacție imediată, adesea blocat în fața dificultăților. Adrian a pledat pentru un echilibru, în care intuiția trebuie completată de date. Marius a adus o notă ironică și sinceră: instinctul e construit în timp, iar la început e adesea prost, dar devine mai fin cu experiența. Tiberiu a oferit o doză de pragmatism: în antreprenoriat, fără puțin risc și decizie pe bază de fler, nu faci pași importanți. Florin a numit instinctul „educat” – un rezultat al învățării continue.
Exemplele personale au îmbogățit panelul:
- Tiberiu a povestit cum a investit în ambalaje sustenabile observând trendurile europene, fără să aibă date clare în acel moment – o decizie pur intuitivă, dar validată ulterior prin analiză financiară.
- Marius a subliniat că cifrele pot fi manipulate, dar caracterul și viziunea antreprenorului nu. A investit în oameni când cifrele nu erau convingătoare – și s-a dovedit a fi o alegere inspirată.
- Florin a insistat pe agilitate: „Mai important decât să ai toate datele e să poți reveni rapid dacă ai greșit.”
Din zona de distress, Ionuț a atras atenția asupra paraliziei decizionale: în 90% din cazurile de insolvență, primele semne de dificultate apar cu ani înainte. Cele mai mari pierderi vin din lipsa acțiunii.
Tehnologia și datele – toți au confirmat impactul lor:
- Tiberiu folosește AI în proiectare și design, dar avertizează: accesul excesiv la date poate amâna luarea deciziei.
- Adrian recomandă personalizarea și apoi automatizarea instrumentelor de analiză.
- Ionuț atrage atenția: nu cantitatea datelor contează, ci claritatea lor.
Pentru antreprenorii aflați la început de drum, concluziile sunt valoroase:
- Analizează piața înainte să investești (Tiberiu).
- Nu confunda buzunarul tău cu cel al firmei (Ionuț).
- Nu investi doar din pasiune, ci acolo unde există cerere (Adrian).
- Învață să vinzi și ieși la networking (Marius).
- Caută mentori și învață din greșeli (Florin).
În încheiere, toți au subliniat: nu există decizii 100% raționale sau complet instinctive. Cele mai bune rezultate vin dintr-un balans între fler și analiză – între vis și structură, între intuiție și cifre.
INFORMAȚIA ÎN PRIMUL RÂND – Când flerul e însoțit de date
Această sesiune a adus în prim-plan rolul informației în susținerea deciziilor de business – de la cifre și KPI până la insight-uri financiare sau psihologice.
Analiza datelor și rolul intuiției în business
Liviu Sav, specialist în reporting și analiză de date, CXO and Co-founder at BRIDGE-to-INFORMATION, a prezentat toolul interactiv “Top 1000 cele mai mari companii din România” dezvoltat de BRIDGE-to-INFORMATION pentru Ziarul Financiar. Pornind de la acest instrument analitic, Sav a inițiat o discuție despre rolul intuiției în interpretarea datelor economice, invitând participanții să își testeze percepțiile intuitive despre distribuția geografică a marilor companii în regiunea de nord-est a României. Acest exercițiu interactiv a evidențiat relația dintre informațiile concrete și predicțiile bazate pe intuiție în contextul mediului de afaceri regional.
Ionuț Coleașă, Partner CITR, a venit cu o intervenție memorabilă despre anatomia insolvenței, într-un stil autentic, cu umor subtil și exemple puternice. A prezentat o analiză a evoluției insolvențelor în România din ultimul deceniu, arătând cum crizele economice și măsurile de sprijin pot distorsiona realitatea financiară. A făcut apel la conștientizarea timpurie a problemelor și la folosirea noului cadru legal de prevenție. Mesajul-cheie: nu confundați dificultatea cu falimentul – multe afaceri pot fi salvate dacă se intervine la timp.
Ovidiu Coruțiu, CEO C&C FINANCIAL SERVICES SRL, a pus reflectorul pe expertiza contabilă ca bază pentru deciziile informate. Printr-un exercițiu de analiză financiară simplificat, a ilustrat cât de ușor poți greși dacă ignori termenele de încasare și impactul acestora asupra cashflow-ului. „Pasiunea e esențială în business, dar fără cifre nu supraviețuiești”, a spus Ovidiu, subliniind rolul partenerilor financiari care aduc plusvaloare prin consiliere, nu doar conformitate.
Ruxandra Bucevschi, Director General Twinkle Star, a vorbit cu multă sinceritate despre tranziția de la control absolut la delegare. A povestit cum a învățat să renunțe la micro-management și să construiască o echipă autonomă, capabilă să ia decizii și să contribuie la obiectivele companiei. „Când le-am dat încredere, am primit loialitate și rezultate.” Prezentarea ei a fost o pledoarie pentru transparență și arhitectură decizională participativă.
Cristina Gavrilaș, psiholog clinician, a adus în discuție sănătatea emoțională a antreprenorului. A vorbit despre echilibru între viața profesională și personală, despre cum implicarea familiei înțelegătoare poate deveni un factor de susținere și despre pericolele comunicării încărcate emoțional. Sfaturile ei au fost practice, ușor de aplicat și foarte bine primite: program structurat, delimitarea spațiului de lucru, rutine comune cu familia și cererea clară de sprijin.
Ciprian Teleman, Senior Consultant Qualians, subliniază că transformarea digitală nu este despre tehnologie, ci despre adaptarea strategică a afacerilor existente într-un context dominat de date și schimbări rapide. El evidențiază importanța utilizării inteligente a datelor pentru optimizare, inovație și luarea deciziilor, oferind exemple clare și principii aplicabile pentru a face parte din cei 30% care reușesc în acest proces.
Vasile Roman, Coach & consilier psihologic/psihoterapeut, a încheiat această sesiune cu o prezentare profundă despre intuiție ca instrument strategic. A împărtășit o poveste reală din perioada misiunilor militare, pentru a ilustra cum instinctul, rațiunea și datele se completează. „Intuiția e un radar care trebuie antrenat – cu experiență, cu feedback și cu analiză.” A punctat și diferența dintre instinct (mimetic, reactiv) și intuiție (creativă, anticipativă).
MARKETING & EXPORT – Între instinct și strategie
Bogdan Suchar, Marketing advisor Nobswell, a analizat relația dintre deciziile bazate pe intuiție și cele susținute de date, în contextul marketingului. A propus modelul 3F – Feeling, Frames, Facts – explicând că o strategie bună se bazează pe fler, se adaptează contextului și se susține cu date concrete. A comparat marketingul cu o bucătărie unde instinctul dă gustul, dar rețeta și ingredientele (datele) garantează consistența.
Andrei Crigan, președintele Camerei Bilaterale de Comerț și Industrie Republica Moldova – România, a vorbit despre export ca proces strategic. A oferit un ghid în 7 pași pentru internaționalizarea afacerii, comparând exportul cu un maraton care necesită antrenament, rezistență, investiții și satisfacție. A evidențiat faptul că doar 4-5% dintre firmele din România sunt exportatoare, dar generează aproape jumătate din cifra de afaceri la nivel național. A încurajat antreprenorii să investească în pregătirea echipei și în cercetarea de piață, înainte de a face pasul spre internaționalizare.
SUSTENABILITATE – Cum construim afaceri care contează pe termen lung
Melinda Morariu, director general IMM Club, a prezentat proiectul sustaIMMability – o inițiativă dedicată antreprenorilor care își asumă responsabilitatea față de mediu, oameni și guvernanță (ESG). A subliniat că antreprenorul responsabil nu caută doar profit, ci și impact durabil în comunitate
Au fost aduse în fața participanților două exemple remarcabile:
– Exonia, reprezentată de Nadia Stoian COO & Managing partner EXONIA, a trecut de la ambalaje din plastic la hârtie, investind în utilaje performante și producție ecologică. Decizia a venit pe fondul reglementărilor UE, dar și al cererii în creștere pentru produse sustenabile.
– Genesis Biopartner, care transformă deșeurile alimentare în energie verde. Ștefan Tudorie, Commercial Manager, a explicat cum colaborarea cu restaurante, retaileri și industria alimentară a permis dezvoltarea unui model de economie circulară funcțional și profitabil.
Ambele exemple au evidențiat că sustenabilitatea nu este doar o obligație morală, ci și o oportunitate economică.
UN POD DE COLABORARE – România & Republica Moldova
În cadrul evenimentului a fost lansat parteneriatul dintre IMM Club și Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Republica Moldova – România. Parteneriatul vizează dezvoltarea de proiecte comune, organizarea de evenimente și promovarea reciprocă a inițiativelor de business.
S-a discutat despre potențialul de colaborare în domenii precum procesarea agroalimentară, energie verde, educație, construcții și reconstrucția Ucrainei. Reprezentanții au subliniat complementaritatea dintre cele două piețe și oportunitatea de a sprijini IMM-urile din Moldova cu know-how și parteneriate din România.
POVESTEA UNUI ANTREPRENOR DE SUCCES – Gheorghe Ghirjev, Basarabia Software Technology
Gheorghe Ghirjev, fondator al Basarabia Software Technology, a povestit cu sinceritate despre drumul său antreprenorial. De la visul de a deveni pompier, a ajuns să conducă o companie IT cu 21 de angajați și colaborări în Germania, România și Moldova. A pus bazele unei inițiative pentru formarea de tineri specialiști. A subliniat rolul perseverenței, educației continue și deschiderii către colaborare internațională.
PITCHING CU CRAIG MATTHEWS – Emoție, structură, convingere
Finalul zilei a fost energizat de Craig Matthews, expert în storytelling și pitching. A susținut un workshop practic despre cum transformi o idee într-un mesaj clar, convingător și memorabil pentru investitori sau parteneri.
Participanții au urmărit pitch-ul Genovevei Cojocaru, care a prezentat firma Zorian, producător de uleiuri presate la rece și a primit feedback pe pitch-ul ei, învățând cum să structureze o prezentare, cum să creeze o poveste relevantă și cum să integreze datele și emoția în același mesaj. Craig a subliniat că un pitch bun este mai mult decât informație – este o experiență care trebuie să convingă în 2-3 minute.
Calendar 2025
SAS 2025 Iași face parte dintr-o serie de evenimente care vor continua în 2025 în diferite orașe din România:
• București (8 mai) – “Moștenirea antreprenorială: Cum să lăsăm în urmă o afacere mai puternică”
• Oradea (4 iunie) – “Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”
• Cluj-Napoca (15 octombrie) – “Sfârșitul Epocii de Aur a finanțărilor nerambursabile: Ce urmează pentru IMM-uri?”
• Timișoara (18 noiembrie) – “Obezitatea digitală: Când prea multe aplicații încetinesc IMM-ul tău”
CONCLUZIE
Fie că vorbim de fler, analiză, echipă, sustenabilitate sau internaționalizare, SAS 2025 Iași a oferit idei, exemple și instrumente pentru antreprenorii care își doresc să ia decizii mai bune, mai rapide și mai ancorate în realitate.
