Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
DGRFP Cluj anunta intr-un comunciat ca pe site-ul ANAF, în cadrul secțiunii “Servicii Online”, serviciul “Verificare documente electronice eliberate în «Spaţiul Privat Virtual»”, s-a implementat posibilitatea de verificare de către terțe persoane a autenticității următoarelor certificate emise în format electronic conform O.M.F.P. nr. 583/2016 pentru aprobarea formularisticii prevăzute de art. 230 și 232 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pe baza numărului de înregistrare a documentului și a codului de identificare fiscală a persoanei fizice/juridice pentru care a fost emis certificatul:
-Certificat de rezidență fiscală privind aplicarea Convenției/Acordului de evitare a dublei impuneri dintre România și ………………., pentru persoane juridice rezidente în România;
-Certificat de rezidență fiscală privind aplicarea Convenției/Acordului de evitare a dublei impuneri dintre România și ……………….., pentru persoane fizice rezidente în România;
-Certificat de rezidență fiscală privind aplicarea Convenției/Acordului de evitare a dublei impuneri dintre România și …………………, pentru persoane fizice rezidente în România care desfășoară activitate independentă;
-Certificat de rezidență fiscală privind aplicarea Convenției/Acordului de evitare a dublei impuneri dintre România și …………………., pentru persoane rezidente în România;
-Certificat privind atestarea impozitului plătit în România de persoane juridice străine;
-Certificat privind atestarea impozitului plătit în România de persoane fizice nerezidente;
-Certificat privind atestarea desfășurării activității în România de către sediul permanent/sediul permanent desemnat al unei persoane juridice străine;
Certificatele sunt disponibile în secțiunea menționată pe durata de un an de la data emiterii.