Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Mecenatul este un act de liberalitate prin care o persoană fizica sau juridică, numita mecena, transfera, fără obligație de contrapartida directa sau indirecta, dreptul sau de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare către o persoană fizica, ca activitate filantropica cu caracter umanitar, pentru desfășurarea unor activități în domeniile: cultural, artistic, medico-sanitar sau științific – cercetare fundamentală și aplicată.
Contractul de mecenat se încheie în forma autentică în care se vor specifica obiectul, durata şi valoarea acestuia.
În momentul autentificării trebuie să fie prezentreprezentantul legal al societății (cu carnetul de identitate şi cu ștampila unității), precum și persoana care primește mecena (în cazul copiilor minori reprezentantul legal).
Conform Art. 25 din Codul Fiscal, cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:
1. valoarea calculată prin aplicarea a 0,75% la cifra de afaceri;
2. valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.
Monografie contabila
6582 (Donatii acordate ) = 5311 (casa in lei ) ……………………. Suma X
sau
6582 ( Donatii acordate) = 5121 (conturi la banci in lei)……. Suma X
Ve recomandati sa citit si articolul: Sponsorizare vs donatie vs mecenat