Comunicat ANAF- modificarea din oficiu a vectorului fiscal

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
ANAF va modifica, din oficiu, vectorul fiscal al angajatorilor

Pentru a veni în sprijinul contribuabililor și pentru a evita aglomerația la ghișee, având în vedere termenul scurt de depunere a declarației de mențiuni, modificarea vectorului fiscal pentru persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau
sunt asimilate acestora va fi realizată de către adminstrațiile fiscale centrale competente, prin înscrierea contribuției asiguratorie pentru muncă.
Ordinul președintelui ANAF care reglementează aceasta situație a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1027/27.12.2017.
Reamintim că, începând cu 01.01.2018, contribuțiile sociale obligatorii sunt:
1. contribuţia de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, iar în cazul persoanelor fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, numai pentru condiții deosebite
de muncă sau pentru condiții speciale de muncă, după caz;
2. contribuţia de asigurări sociale de sănătate, datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor;
3. contribuția asiguratorie pentru muncă datorată de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.

Articole similare