Codul muncii: proiect de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

Ministerul Muncii a publicat pe data de 11 iunie 2024 in Transparenta decizionala Proiectul de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate.

Proiectul de lege conține completarea declarațiilor de transpunere aferente fiecărui act normativ din legislația națională, prin care au fost transpuse dispozițiile Directivei (UE) 2022/2041.

Ce modificari se propun privind salariile minime adecvate?

– completarea Codului muncii cu elementele corespunzătoare care să prevadă criteriile naționale (puterea de cumpărare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, nivelul general al salariilor și distribuția acestora, rata de creștere a salariilor și nivelurile și evoluțiile productivității la nivel național pe termen lung) pentru stabilirea și actualizarea salariului minim legal, definite într-un mod stabil și clar, actualizări periodice și în timp util și desemnarea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social ca organism național care să permită asigurarea consultărilor cu partenerii sociali, în sensul directivei

-introducerea unor prevederi in Codul Muncii care să asigure aplicarea prevederilor Directivei(UE) 2022/2041 tuturor categoriilor de salariați, indiferent dacă aceștia își desfășoară activitatea în baza unui raport de muncă, raport de muncă cu caracter special (contract de mandat, contract de management, contract de activitate sportivă etc.) sau raport de serviciu, prin definirea noțiunii de ”raport
juridic de muncă” și a celei de ”angajator”

-Completarea Codului Muncii cu prevederi care să asigure angajarea adoptării unui plan de acțiune pentru promovarea negocierilor colective în linie cu obiectivul directivei de susținere a negocierilor colective pentru creșterea accesului salariaților la drepturi salariale negociate colectiv și la o acoperire a protecției prin convenții colective

-sancționarea nerespectării dispozițiilor privind garantarea în plată a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin act normativ sau a nivelului salarial minim stabilit prin contractul colectiv de munca aplicabil.

Potrivit acestui proiect, art . 160 din Codul muncii se va modifica astfel:

”(1) Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.
(2) Salariul de bază reprezintă componenta fixă a remunerației brute plătite unui salariat pentru munca pe care o prestează pe parcursul unei luni calendaristice, în care nu sunt incluse sporurile, indemnizațiile și alte adaosuri.
(3) Salariul de bază minim brut reprezintă suma minimă la care are dreptul salariatul pentru munca prestată, potrivit legii sau prin contracte colective de muncă aplicabile conform prevederilor art.162 alin. (1). Salariul de bază minim brut este stabilit astfel încât să nu fie diminuat salariul minim net aferent acestuia.
(4) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă suma stabilită anual prin hotărârea Guvernului, în condițiile art. 164, corespunzătoare programului normal de muncă, în scopul îmbunătățirii condițiilor de trai și de muncă, în special a gradului de adecvare al salariului minim, în vederea asigurării unui nivel de trai decent”.

De asemenea se modifica art. 164 din Codul Muncii, astfel:

”(1) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea confederațiilor sindicale și patronale reprezentative la nivel național, cu actualizarea periodică o dată pe an. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe ţară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.
(2) Nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește și se actualizează potrivit alin. (1), cu utilizarea procedurii de aplicare a mecanismului de stabilire și actualizare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
(3) Procedura prevăzută la alin.(2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cu consultarea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.
(4) Procedura prevăzută la alin.(2) stabilește evaluarea gradului de adecvare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de ponderea acestuia în câștigul salarial mediu brut și va cuprinde următoarele:
1) modalitățile de stabilire şi actualizare a nivelului salariului minim brut pe țară garantat în plată;
2) criteriile de stabilire și actualizare a salariului minim brut pe ţară garantat în plată care să includă cel puțin următoarele elemente:
a) puterea de cumpărare a salariului minim, luând în considerare costul vieții;
b) nivelul general al salariilor și distribuția acestora;
c) rata de creștere a salariilor;
d) nivelurile și evoluțiile productivității la nivel național pe termen lung.
3) indicatorii statistici naționali aferenți criteriilor prevăzute la pct. 2);
4) setul de indicatori anuali de monitorizare si evaluare de impact asupra mediului economic și social;
5) modul de realizare a analizelor suport şi de monitorizare a evoluției salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în funcție de nivelul orientativ între 50%-52% al ponderii valorii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în câștigul salarial mediu brut, considerat indicator de referință pentru evaluarea gradului de adecvare.
(5) Procedura prevăzută la alin. (2) se aplică de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, având la bază analizele unei instituții de cercetare specializate în analiza și evaluarea de impact a politicilor din domeniul pieței muncii.
(6) Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază brute prin contractul individual de muncă și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, sub salariul de bază minim brut orar pe țară, prevăzut la alin. (1).
(7) În aplicarea prevederilor alin. (1) și alin. (2), prin hotărâre a Guvernului sau negocieri colective nu pot fi stabilite salarii minime brute sub valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
(8) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărârea Guvernului poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, acesta este plătit cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dar fără a diminua valoarea netă anterioară a acestuia.
(9) Prin hotărâre a Guvernului se poate stabili o majorare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut la alin. (1), diferențiat pe criteriile nivelului de studii și al vechimii în muncă.
(10) Prevederile alin. (8) se aplică și în cazurile prevăzute la alin. (9).
(11) Toate drepturile şi obligaţiile stabilite potrivit legii prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se determină utilizând nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut la alin. (1).
(12) Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să îşi desfăşoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepţia grevei.
(13) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este adus la cunoștința salariaţilor prin grija angajatorului”.

Articole similare

One Thought to “Codul muncii: proiect de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate”

  1. Eustake

    Bine ca va bucurati , asa se bucura si medicii …

Comentariul tau aici