Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Presupunem ca o persoana urmeaza sa intre in concediu medical incepand cu data de 01.09.2020 iar contractul de munca inceteaza incepand cu 01.09.2020. Prespunem ca persoana are un stagiu de cotizare complet care o indreptateste sa primeasca concediu medical si indemnizatie. Cine va plati in acest caz concediul medical ?
In acest sens avem art 32 din OUG 158/2005 care prevede ca:
(1) În cazul în care, potrivit legii, angajatorul își suspendă temporar activitatea sau activitatea acestuia încetează prin divizare ori fuziune, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciară, lichidare judiciară, faliment sau prin orice altă modalitate prevăzută de lege, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1), care s-au născut anterior ivirii acestor situații, se achită din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate unde medicul de familie al asiguratului are încheiată convenție.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în situația în care a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă, contractul de administrare ori de management, a expirat termenul pentru care a fost exercitată funcția publică ori a expirat mandatul în baza căruia a desfășurat activitate în funcții elective sau în funcții numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești.
Asadar, recuperarea sumelor se face de la FNUASS.