Cele 10 plafoane fiscale pentru 2021

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Iata mai jos o lista cu cele 10 plafoane fiscale care se aplica incepand cu 1 ianuarie 2021, actualizate in functie de cursul valutar de la 31.12.2020.

All Inclusive pentru contabili - click AICI

Mai jos cursurile avute in vedere la calculul noilor plafoane fiscale:

A. Cursul valutar publicat la 31 decembrie 2020 pentru eur : 4.8694 lei/eur.

B. Cursul valutar valabil pentru 31 decembrie 2020 (publicat de BNR in 30 decembrie 2020) : 4.8744 lei/eur.

C. Cursul mediu anual publicat de BNR: 4,8371 lei/eur

D. Cursul valutar de la data aderarii: 3.3817 lei/ eur.

1.Microintreprinderi

Plafonul pentru incadrarea la microintreprinderi – venituri sub 1.000.000 euro (cursul de schimb pentru determinarea echivalentului in EUR este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile. In baza unei circulare MFP valabile pentru anii precedenti se considera cursul publicat in 31.12.2020 – deci 4.8694 lei/eur prin urmare plafonul este: 4.869.400 lei.

2.Platitor de TVA

Plafonul pentru care ai obligatia de a te inregistra ca platitor de TVA – cifra de afaceri: 88.500 eur ( Mai precis, persoana impozabila stabilita in Romania a carei cifra de afaceri anuala, declarata sau realizata, este inferioara plafonului de 88.500 euro, al carui echivalent in lei se stabileste la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data aderarii si se rotunjeste la urmatoarea mie, respectiv 300.000 lei, poate aplica scutirea de TVA (regim special de scutire).

Citeste si Cifra de afaceri pentru TVA- reguli contabile vs fiscale

3.TVA la incasare

Plafonul pentru a trece de la TVA la incasare la TVA normal – cifra de afaceri: 4.500.000 lei. Aceasta este o noutate pentru anul 2021, adusa de Legea 296/2020. Plafonul anterior a fost 2.250.000 lei.

4.Achizitii intracomunitare de bunuri sub 10.000 eur

Nu sunt considerate operatiuni impozabile in Romania – achizitiile intracomunitare de bunuri care indeplinesc printre altele si conditia ca valoarea totala a acestor achizitii intracomunitare sa nu depaseasca pe parcursul anului calendaristic curent sau nu a depasit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 EUR .

Atentie! echivalentul in lei este 34.000 lei, fiindca conversia se realizeaza la cursul valutar de schimb comunicat de BNR la data aderarii).

5. Schimbarea perioadei fiscale a TVA

Plafonul pentru trecerea de la platitor trimestrial de TVA la platitor lunar – este cifra de afaceri de 100.000 euro (contravaloarea in lei se determina pe baza cursului de schimb comunicat de BNR valabil pentru data de 31 decembrie a anului 2020 respectiv -publicat in 30.12.2020: 4.8744 lei/eur). Astfel plafonul la 2021 este de 487.440 lei.

Perioada fiscala a TVA in 2021

6.Trecerea de la norma la sistem real

Contribuabilii pentru care venitul net se determina pe baza de norme de venit si care in anul fiscal anterior au inregistrat un venit brut anual mai mare decat echivalentul in lei al sumei de 100.000 euro, incepand cu anul fiscal urmator, au obligatia determinarii venitului net anual in sistem real (cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea echivalentului in lei al sumei de 100.000 EUR este cursul de schimb mediu anual comunicat de BNR, la sfarsitul anului fiscal 2020). Plafonul in lei este 483.710 lei.

7. Vanzari la distanta

Pentru vanzari la distanta, plafonul de la art. 275 alin. (2) lit. a) din Codul Fiscal este de 35.000 euro . Contravaloarea in lei se stabileste pe baza cursului valutar de schimb comunicat de BNR la data aderarii si se rotunjeste la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare, cand cifra sutelor este egala cu sau mai mare decat 5, si prin reducere, cand cifra sutelor este mai mica decat 5, prin urmare plafonul este de 118.000 lei.

8. Servicii electronice

Plafonul pentru servicii electronice pentru care se poate aplica regimul general al serviciilor este de 10.000 eur, in echivalent lei 46.337 lei (valoarea echivalentă în moneda națională a statelor membre a sumei menționate la alin. (8) lit. c) se calculează prin aplicarea ratei de schimb publicate de Banca Centrală Europeană la data adoptării Directivei (UE) 2017/2.455 a Consiliului din 5 decembrie 2017 de modificare a Directivei 2006/112/CE și a Directivei 2009/132/CE în ceea ce privește anumite obligații privind taxa pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii și vânzările de bunuri la distanță. Pentru România, valoarea echivalentă în moneda națională este de 46.337 lei -art. 278 alin. (12) Cod fiscal).

9. Pragurile valorice Intrastat

Pentru anul 2021, pragurile valorice au ramas la fel ca pentru anul 2020, astfel:

  • 900.000 lei pentru expedieri intra-UE de bunuri şi, respectiv,
  • 900.000 lei pentru introduceri intra-UE de bunuri.

Praguri valorice Intrastat 2021

10.Pragul pentru aplicarea TVA cu cota redusa pentru livrarile de locuinte

Desi prin Legea nr. 248 /2020 s-a adus o modificare Codului fiscal, in sensul exprimarii in eur a valorii fara tva a apartamentelor pentru care se aplica cota redusa de 5%, livrate catre persoane fizice. Pana la 31.12.2020 plafonul a fost de 450.000 lei iar din 01.01.2021 urma sa devina 140.000 eur.

In ultima zi a anului 2020 s-a publicat insa OUG 226/2020 care amana aplicarea acestei masuri pana in 2022, astfel ca pentru anul 2021 plafonul ramane 450.000 lei.

Articole similare

One Thought to “Cele 10 plafoane fiscale pentru 2021”

  1. Maria Andrei

    Multumim!
    Va doresc succes si in anul 2022!
    Sa fiti sanatosi si fericiti!

Comentariul tau aici