Ce se intampla cu concediul de odihna neefectuat ?

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Fiindca se apropie finalul de an, este bine sa analizam concediile neefectuate ale angajatilor.

Pentru inceput trebuie sa precizam care sunt obligatiile cu privire la efectuarea concediului .In acest sens avem prevederile art 146 din Codul muncii care arata ca :

  • Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.
  • În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.
  • Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Pentru a se evita aceste situatii este utila efectuarea sfarsitul anului , a unei programari a concediilor de odihna pentru anul urmator.

Acest lucru este specificat de altfel la art. 148 din Codul muncii, care arata in plus ca :

  • efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanților salariaților, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale. Programarea se face până la sfârșitul anului calendaristic pentru anul următor.
  • Prin programările colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncă.
  • Prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai mare de 3 luni.
  • În cadrul perioadelor de concediu stabilite conform alin. anteriore, salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puțin 60 de zile anterioare efectuării acestuia.
  • În cazul în care programarea concediilor se face fracționat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puțin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.


Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.

Daca la finalul unui an nu s-au acordat integral concediile de odihna, diferenta trebuie inregistrata pe provizioane.

Sumele datorate şi neachitate personalului până la sfârşitul exerciţiului financiar (concediile de odihnă şi alte drepturi de personal), respectiv eventualele sume care urmează să fie încasate de la acesta, aferente exerciţiului în curs, dar care urmează a fi plătite/încasate în exerciţiul financiar următor, se înregistrează ca alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul.

Sunt doua lucruri prevazute de O 1802/2014 cu privire la concediile neefectuate:

Concediile de odihnă se înregistrează :

  • pe seama datoriilor atunci când suma lor este comensurată în baza statelor de salarii sau a altor documente care să justifice suma respectivă.
  • in lipsa acestora, sumele reprezentând concedii de odihnă se recunosc pe seama provizioanelor.

Provizioanele sunt destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită şi care la data bilanţului este probabil să existe sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce priveşte valoarea sau data la care vor apărea.

Valoarea recunoscută ca provizion trebuie să constituie cea mai bună estimare la data bilanţului a costurilor necesare stingerii obligaţiei curente.

Monografie contabila

La inregistrarea provizionului:

6812 Cheltuieli de exploatare privind provizioanele = 1518 Alte provizioane

Cheltuiala cu provizionul pentru concedii neefectuate nu este deductibila la calculul rezultatului fiscal la platitorii de impozit pe profit.

La reluarea la venit :

1518 Alte provizioane = 7812 Venituri din provizioane

Articole similare

Comentariul tau aici