Ce este raportarea pe segmente ?

Raportarea pe segmente este raportarea segmentelor operationale ale companiei in notele explicative la situatiile financiare anuale.

Aceasta urmareste sa ofere informatii partilor interesate de companie cu privire la rezultatele financiare ale celor mai importante unitati operationale ale companiei.

Un astfel de segment operational este o unitate care genereaza venituri si antreneaza cheltuieli si ale carei rezultate sunt verificate periodic de conducerea companiei pentru a vedea eficienta si performanta financiara.

Conform Ordinului 3055/2009, raportarea pe segmente nu este obligatorie pentru persoanele care intocmesc situatii financiare simplificate (prin nedepasirea criteriilor de marime ).

Conform aceluiasi ordin , prin segment de activitate se întelege o componenta distincta a entitatii care este angajata în furnizarea unui produs individual sau a unui serviciu, sau a unui grup de produse sau servicii conexe si care este subiectul riscurilor si beneficiilor care sunt diferite de cele din alte segmente de activitate.

Factorii care vor fi luati în considerare în determinarea caracterului conex al produselor sau serviciilor sunt:
a) natura produselor si serviciilor;
b) natura proceselor de productie;
c) tipul sau clasa de clienti pentru produse sau servicii;
d) metodele utilizate pentru distribuirea produselor sau furnizarea serviciilor; si
e) dacă este posibil, caracterul mediului economic.

Un segment geografic este o component distinctă a unei entităti si care este angajată în furnizarea de produse si servicii într-un mediu economic specific si care este subiectul riscurilor si beneficiilor care sunt diferite de acelea ale componentelor care operează în alte medii economice.

Factorii care vor fi luati în considerare în identificarea segmentelor geografice includ:

a) similaritatea conditiilor economice si politice;
b) legătura între operatiile din diferite zone geografice;
c) apropierea operatiilor;
d) riscuri speciale asociate operatiilor dintr-un domeniu specific;
e) reguli de control privind schimbul valutar; si
f) riscurile valutare aferente.
Riscurile si beneficiile unei entităti sunt influentate atât de localizarea geografica a operatiilor desfăsurate (locul unde sunt produse bunurile), cât si de localizarea pietelor acesteia (locul unde sunt vândute produsele).
Un singur segment de activitate nu include produse si servicii cu riscuri si beneficii ce diferă în mod semnificativ. În mod similar, un segment geografic nu include operatii în medii economice cu riscuri
si beneficii ce diferă în mod semnificativ.
Informatiile pe segmente de raportare, respectiv segmente de activitate si segmente geografice, sunt elaborate conform politicilor contabile adoptate pentru întocmirea si prezentarea situatiilor financiare anuale.

Articole similare

Comentariul tau aici