Un platitor de TVA are obligatia depunerii urmatoarelor declaratii, daca sunt indeplinite anumite conditii :
1. Declaratia 300 – se depune lunar sau trimestrial, in functie de perioada fiscala declarata la inregistrare.
Atentie !
O data depusa declaratia 300 nu poat fi rectificata.
Daca totusi exista greseli, corectia se efectueaza prin înregistrarea sumelor la rândurile de regularizări din decontul lunii în care au fost operate corecţiile.
2. Declaratia 394 este o declaraţie informativă privind livrările/prestarile şi achiziţiile efectuate pe teritoriul national care se depune de catre cei care realizeaza achizitii taxabile de la alte persoane impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania sau care sunt obligate la plata taxei pentru operatiuni impozabile in Romania.
.Corectarea unor omisiuni sau erori (de exemplu , facturile sunt primite de la furnizori dupa data depunerii declaratiei ) se face prin depunerea unei noi declaratii, corect completata, care o inlocuieste pe cea trimisa initial (nu exista rectificativa);
Nedepunerea declaratiei 394 se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 lei la 3.500 lei, pentru persoanele fizice, si cu amenda de la 12.000 lei la 14.000 lei, pentru persoanele juridice (Codul de procedura fiscala).
3. Declaratia 390(VIES) este declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare .
Conditii : pentru a efectua achizitii comunitare contribuabilii trebuie sa fie inregistrati in registrul operatorilor intracomunitari. Exista si exceptia– daca valoarea achizitiilor este deub 10.000 euro anual, contribuabilii nu trebuie sa se inregistreze in ROI (34.000 lei la cursul valutar de schimb comunicat de BNR la data aderării)
Se depune pentru lunile pentru care s-au efectuat achzitii/livrari intracomunitare.
Atentie !
• Constituie contravenţie efectuarea de operaţiuni intracomunitare de către persoanele care au obligaţia înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari fără a fi înscrise, conform legii, în acest registru si se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.
• Atat nedepunerea la termenul legal cat si depunerea de declaraţii recapitulative cu sume incorecte ori incomplete se sancţionează cu amendă astfel:
– nedepunerea declaraţiei la termenul legal: de la 1.000 la 5.000 lei;
– depunerea declaraţiei recapitulative cu date incorecte ori incomplete: de la 500 la 1.500 lei .
Nu se sancţionează contravenţional :
• persoanele care corectează declaraţia recapitulativă până la termenul legal de depunere a următoarei declaraţii recapitulative, dacă depunerea declaraţiei recapitulative cu sume incorecte ori incomplete nu a fost constatată de organul fiscal anterior corectării.
• persoanele care corectează declaraţiile recapitulative până la împlinirea termenului legal de depunere a acestora.
• persoanele care, ulterior termenului legal de depunere, corectează declaraţiile ca urmare a unui fapt neimputabil persoanei impozabile.
Amenda se injumatateste daca se achită in 48 de ore.