Cadrul juridic al Persoanei fizice autorizate (PFA) – 7 informatii elementare

În scopul exercitarii activitatii pentru care a fost autorizata, PFA poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzatori persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanti ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activitati economice, fara ca aceasta sa îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei sectiuni.

PFA îsi poate desfasura activitatea conform prevederilor legale sau poate angaja, în calitate de angajator, terte persoane cu contract individual de munca, încheiat în conditiile legii.

Cu toate acestea, o persoana poate cumula calitatea de persoana fizica autorizata cu cea de salariat al unei terte persoane care functioneaza atât în acelasi domeniu, cât si întrun alt domeniu de activitate economica decât cel pentru care PFA este autorizata. PFA nu va fi considerata un angajat al unor terte persoane cu care colaboreaza potrivit art. 16, chiar daca colaborarea este exclusiva.

PFA este asigurata în sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale si are dreptul de a fi asigurata în sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj, în conditiile prevazute de lege.

PFA îsi desfasoara activitatea folosind în principal forta de munca si aptitudinile sale profesionale. Ea nu poate cumula si calitatea de întreprinzator persoana fizica titular al unei întreprinderi individuale. PFA poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit si autorizarea ca întreprinzator persoana fizica titular al unei întreprinderi individuale.

PFA raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca acesta a fost constituit, si, în completare, cu întreg patrimoniul sau, iar în caz de insolventa, va fi supusa procedurii simplificate prevazute de Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile ulterioare, daca are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 din Codul comercial.

Creditorii îsi vor executa creantele potrivit dreptului comun, în cazul în care PFA nu are calitatea de comerciant.

Orice persoana interesata poate face dovada calitatii de comerciant în cadrul procedurii insolventei sau separat, prin actiune în constatare, daca justifica un interes legitim.

PFA îsi înceteaza activitatea si este radiata din registrul comertului în urmatoarele cazuri:

a)prin deces;

b)prin vointa acesteia;

c)în conditiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Cererea de radiere, însotita de copia certificata pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, dupa caz, se depune la oficiul registrului comertului de pe lânga tribunalul unde îsi are sediul profesional, de catre orice persoana interesata.

Sotia/Sotul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate se poate asigura în sistemul public de pensii pe baza de contract de asigurare sociala, în sistemul asigurarilor pentru somaj, prin încheierea unui contract de asigurare de somaj în conditiile prevazute la art. 22 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si în sistemul asigurarilor de sanatate, în conditiile prevazute de lege.
Sursa: OG 44/2008 cu modificarile si completarile ulterioare

Oana Tomoiaga

Articole similare

Comentariul tau aici