Situatiile financiare anuale ale entitatilor se auditeaza de catre una sau mai multe persoane fizice sau juridice autorizate în conditiile legii.
Auditorii statutari îsi exprima un punct de vedere referitor la gradul de conformitate a raportului administratorilor cu situatiile financiare anuale pentru acelasi exercitiu inanciar.
Entitatile care la data bilantului nu depasesc limitele a doua dintre criteriile de marime (total active: 3.650.000 euro si cifra de afaceri neta: 7.300.000 euro)si care astfel întocmesc situatii financiare anuale simplificate nu au obligatia auditarii situatiilor financiare anuale.
Situatiile financiare anuale ale acestor entitati se verifica potrivit prevederilor legislatiei în materie.
Cuprins
Raportul auditorilor statutari cuprinde:
a) o introducere care identifica cel putin situatiile financiare anuale care fac obiectul auditului statutar, împreuna cu cadrul de raportare financiara care a fost aplicat la întocmirea acestora;
b) o descriere a ariei auditului statutar, care identifica cel putin standardele de audit conform carora a fost efectuat auditul statutar;
c) o opinie de audit care exprima în mod clar opinia auditorilor statutari, potrivit careia situatiile financiare anuale ofera o imagine fidela conform cadrului relevant de raportare financiara si, dupa caz, daca situatiile financiare anuale respecta cerintele legale; opinia de audit este fara rezerve, cu rezerve, o opinie contrara sau, daca auditorii statutari nu au fost în masura sa exprime o opinie de audit, imposibilitatea exprimarii unei opinii;
d) o referire la aspectele asupra carora auditorii statutari atrag atentia, printrun paragraf distinct, fara ca opinia de audit sa fie cu rezerve;
e) un punct de vedere privind gradul de conformitate a raportului administratorilor cu situatiile financiare anuale pentru acelasi exercitiu financiar.
Raportul se semneaza de catre auditori statutari, persoane fizice, în numele acestora sau al auditorilor persoane juridice autorizate, dupa caz, si se dateaza.