Agenția Națională de Administrare Fiscală propune, printr-un proiect de ordin, aprobarea unui formular special, formularul 700 “Declarație de înregistrare/modificare a categoriilor de obligații fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal”, în vederea eficientizării administrării fiscale și pentru minimizarea eforturilor de conformare a contribuabililor.
Prin acest formular, contribuabilii vor avea posibilitatea de modificare, prin intermediul Internetului, a categoriilor de obligații fiscale declarative, care, potrivit legii, sunt înscrise în
vectorul fiscal, cu excepția solicitării de înregistrare în scopuri de TVA. Precizăm că pentru înregistrarea/modificarea obligațiilor declarative care formează vectorul fiscal nu se depun,
odată cu declarația de mențiuni, documente justificative.
Formularul 700 va fi utilizat de către toate categoriile de contribuabili pentru declararea, exclusiv prin intermediul Internetului, a înregistrărilor sau mențiunilor privind
vectorul fiscal, cu excepția solicitării de înregistrare în scopuri de TVA.
Potrivit art. 88 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de
înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoştinţă organului fiscal central, în termen de 15 zile de la data producerii acestora, prin completarea şi depunerea unei declaraţii de menţiuni.
În prezent, conform prevederilor art. 86 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, declarația de înregistrare fiscală este însoțită de acte
doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta.
Sursa: ANAF