Amenzi in caz de nedepunere a declaratiilor- recapitulare!

In privinta amenzilor legate de nedepunerea la timp a declaratiilor fiscale  vom face o recapitulare astfel:

Amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei se aplica pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor de mai jos:

-Nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de înregistrare fiscală sau de menţiuni

-Neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor şi veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume, precum şi orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile, bunurile şi veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora;

-Nerespectarea obligaţiei înscrierii codului de identificare fiscală pe documente;

-Neîndeplinirea obligaţiilor privind transmiterea la organul fiscal competent sau, după caz, la terţe persoane a formularelor şi documentelor prevăzute de legea fiscală, altele decât declaraţiile fiscale şi declaraţiile de înregistrare fiscală sau de menţiuni;

-Nerespectarea de către bănci a obligaţiilor privind furnizarea informaţiilor şi a obligaţiilor de decontare prevăzute de Codul de procedura fiscala;

-Nerespectarea obligaţiilor ce-i revin terţului poprit;

– Nerespectarea obligatiei prin care Biroul de carte funciară va comunica organelor de executare, la cererea acestora, în termen de 10 zile, celelalte drepturi reale şi sarcini care grevează imobilul urmărit, precum şi titularii acestora, care vor fi înştiinţaţi de către organul de executare şi chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil şi distribuirea preţului.

– Refuzul debitorului supus executării silite de a preda bunurile organului de executare spre a fi sechestrate sau de a le pune la dispoziţie acestuia pentru a fi identificate şi evaluate;

Amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii de contraventii privind:

– Prezentarea de înscrisuri : astfel, in vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte.

-Cercetarea la faţa locului: organul fiscal poate efectua o cercetare la faţa locului, întocmind în acest sens proces-verbal. Contribuabilii au obligaţia să permită funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.

• Amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul nerespectarii obligatiei prin care , la finalizarea inspecţiei fiscale, contribuabilul este obligat să dea o declaraţie scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile solicitate pentru inspecţia fiscală. În declaraţie se va menţiona şi faptul că au fost restituite toate documentele solicitate şi puse la dispoziţie de contribuabil.

• Amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor cu privire la urmatoarele:

-in vederea stabilirii preţurilor de transfer, contribuabilii care desfăşoară tranzacţii cu persoane afiliate au obligaţia ca, la solicitarea organului fiscal competent, să întocmească şi să prezinte, în termenele stabilite de acesta, dosarul preţurilor de transfer.

– in cazul în care evidenţele contabile şi fiscale sunt ţinute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângă datele arhivate în format electronic contribuabilul este obligat să păstreze şi să prezinte aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora le-a generat.

– contribuabilul are obligaţia să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală.

-nerespectarea obligaţiilor privind furnizarea periodică de informaţii: contribuabilii sunt obligaţi să furnizeze periodic organelor fiscale informaţii referitoare la activitatea desfăşurată,prin completarea unei declaraţii pe proprie răspundere.

Articole similare

Comentariul tau aici