Noi obligatii de raportare contabila: informatii referitoare la impozitul pe profit

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Ministerul de Finante a publicat in 26 iulie 2022 un proiect legislativ pentru modificarea reglementarilor contabile (O 1802/2014), ca urmare a necesitatii transpunerii unei noi directive europene care stabileste obligatia prezentarii de catre anumite entitati de informatii privind impozitul pe profit.

Noile cerințe de prezentare vizează doar o parte dintre entități, respectiv cele care se încadrează într-un anumit criteriu de mărime . Principala prevedere a directivei se referă la grupurile multinaționale și, după caz, anumite entități autonome, care ar trebui să furnizeze publicului un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit atunci când depășesc un anumit nivel al cifrei de afaceri nete/al veniturilor, pe parcursul a două exerciții financiare consecutive, în funcție de veniturile consolidate ale grupului sau de veniturile entității autonome. În mod simetric, o astfel de obligație nu se mai aplică atunci când indicatorii respectivi încetează să depășească cuantumul relevant pe parcursul a două exerciții financiare consecutive.

Modificarile pe care le aduce O 1802/2014 vizeaza:

1Completarea listei directivelor pe care O 1802/2014 le transpune in legislatia nationala cu Directiva (UE) 2021/2101 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2021 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește prezentarea, de către anumite întreprinderi și sucursale, de informații privind impozitul pe profit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 429 din data de 1 decembrie 2021.

Pana in prezent O 1802 transpunea doar doua directive: Directiva 2013/34/UE si Directiva 2014/95/UE.

2.Se introduce un capitol nou in reglementari intitulat: Raportul privind informatiile referitoare la impozitul pe profit.

Definiții legate de raportarea informațiilor referitoare la impozitul pe profit

  1. „societate-mamă finală” înseamnă o entitate care întocmește situațiile financiare anuale consolidate ale celui mai mare grup de entități;
  2. „situații financiare anuale consolidate” înseamnă situațiile financiare care sunt întocmite de o societate-mamă a unui grup, în care activele, datoriile, capitalurile proprii, veniturile și cheltuielile sunt prezentate ca fiind cele ale unei singure entități economice;
  3. „jurisdicție fiscală” înseamnă un stat sau o jurisdicție nestatală care are autonomie fiscală în ceea ce privește impozitul pe profit;
  4. „entitate autonomă” înseamnă o entitate care nu face parte dintr-un grup, astfel cum este definit la pct. 8.11.

Entitățile și sucursalele care au obligația de a transmite rapoarte cu privire la impozitul pe profit

(1)Societățile-mamă finale, a căror cifră de afaceri netă consolidată a depășit la data bilanțului lor, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei (echivalentul a 747.474.740 euro la cursul valutar publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 21 decembrie 2021), astfel cum se reflectă în situațiile lor financiare anuale consolidate, au obligația să întocmească, să publice și să asigure accesul la un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit pentru cel mai recent dintre respectivele două exerciții financiare consecutive.
(2)O societate-mamă finală nu mai face obiectul obligațiilor de raportare stabilite la alin. (1) atunci când cifra de afaceri netă consolidată a acesteia la data bilanțului scade sub cuantumul de 3.700.000.000 lei pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, astfel cum se reflectă în situațiile sale financiare anuale consolidate.
(3) Entitățile autonome a căror cifră de afaceri netă a depășit la data bilanțului lor, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei, astfel cum se reflectă în situațiile lor financiare anuale individuale, au obligația să întocmească, să publice și să asigure accesul la un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit pentru cel mai recent dintre respectivele două exerciții financiare consecutive.
(4) O entitate nu mai face obiectul obligațiilor de raportare stabilite la alin. (3) atunci când cifra de afaceri netă a acesteia la data bilanțului scade sub cuantumul de 3.700.000.000 lei pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, astfel cum se reflectă în situațiile sale financiare.

Conținutul raportului privind informațiile referitoare la impozitul pe profit

Raportul include informații cu privire la toate activitățile entității autonome sau ale societății-mamă finale, inclusiv activitățile tuturor entităților afiliate, consolidate în situațiile financiare aferente exercițiului financiar în cauză.

a) numele societății-mamă finale sau al entității autonome, exercițiul financiar în cauză, moneda utilizată pentru prezentarea raportului și, după caz, o listă a tuturor filialelor consolidate în situațiile financiare ale societății-mamă finale, pentru exercițiul financiar relevant, stabilite în Uniune sau în jurisdicțiile fiscale incluse în anexele I și II la Concluziile Consiliului privind lista UE revizuită a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale;
b) o scurtă descriere a naturii activităților acestora;
c) numărul de salariați în echivalent normă întreagă;
d) veniturile, care reprezintă suma cifrei de afaceri nete, a altor venituri din exploatare, a veniturilor din interese de participare, cu excepția dividendelor primite de la entitățile afiliate, a veniturilor din alte investiții și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, a altor dobânzi de încasat și a altor venituri similare enumerate la pct. 600;
e) cuantumul profitului sau pierderii brut(e);
f) cuantumul impozitului pe profit acumulat în cursul exercițiului financiar în cauză, care reprezintă cheltuielile curente cu impozitele recunoscute în ceea ce privește profiturile sau pierderile impozabile din exercițiul financiar în cauză de către entități și sucursale, în jurisdicția fiscală relevantă;
g) cuantumul impozitului pe profit plătit în numerar, care reprezintă cuantumul impozitului pe profit plătit în cursul exercițiului financiar în cauză de către entități și sucursale în jurisdicția fiscală relevantă; și h) cuantumul câștigurilor acumulate la sfârșitul exercițiului financiar în cauză.

Publicarea și accesibilitatea

Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit și declarația se publică în termen de 12 luni de la data bilanțului exercițiului financiar pentru care este întocmit raportul, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2017/1132 a Parlamentului European și a Consiliului2 , așa cum este transpusă în legislația națională.

Proiectul integral se poate gasi aici.

Prevederile acestui ordin, urmeaza sa intre in vigoare la data de 1 ianuarie 2023.

In mod similar se modifica Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.844/2016 – incidente operatorilor economici care au obligația de a aplica Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS).


Articole similare

Comentariul tau aici