Impozitul pe venituri realizate din transferul de moneda virtuala – speta ANAF, 29.10.2021

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Cum se declară și se plătește impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice din transferul de monedă virtuală?

Raspuns ANAF, 29.10.2021

Veniturile realizate din transferul de monedă virtuală reprezintă venituri din alte surse.
Indiferent dacă aceste venituri sunt realizate din România sau din străinătate, impozitul pe venit datorat se calculează de către contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra câștigului realizat determinat ca diferență pozitivă între prețul de vânzare și prețul de achiziție, inclusiv costurile directe aferente tranzacției, pe baza Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I. Date privind veniturile realizate, care se depune până la data de 25 mai a anului următor celui de realizare a acestor câștiguri.
Câștigul sub nivelul a 200 lei/tranzacție nu se impozitează cu condiția ca totalul câștigurilor într-un an fiscal să nu depășească nivelul de 600 lei.
Termenul de plată a impozitului pe venit este termenul limită de depunere al Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I. Date privind veniturile realizate.

Baza legala: Legea nr 227 / 2015 articolul 116 al. 2 lit. c

Articole similare

Comentariul tau aici