Despre contractul de mandat

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Conform Codului Civil, contractul de mandat este contractul prin care o parte, numita mandatar, se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte parti, numita mandant.

Mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit. Cu toate acestea, mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activități profesionale se prezumă a fi cu titlu oneros.

Dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remunerația mandatarului nu este determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanțelor ori, în lipsă, după valoarea serviciilor prestate.

Dreptul la acțiunea pentru stabilirea cuantumului remunerației se prescrie odată cu dreptul la acțiunea pentru plata acesteia.

Felurile mandatului

Mandatul poate fi cu reprezentare sau fara reprezentare

1. Mandatul cu reprezentare poate fi incheiat in forma scrisa, autentica ori sub semnatura privata sau verbala. Acceptarea mandatului poate rezulta și din executarea sa de către mandatar.

Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancțiunea aplicabilă actului însuși. Prevederea nu se aplică atunci când forma este necesară doar pentru opozabilitatea actului față de terți, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Durata mandatului cu reprezentare

Dacă părțile nu au prevăzut un termen, contractul de mandat încetează în 3 ani de la încheierea lui.

Obligatiile mandatarului

  • obligatia executarii mandatului, mandatarul nu poate să depășească limitele stabilite prin mandat;
  • diligenta mandatarului. Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este ținut să execute mandatul cu diligența unui bun proprietar. Dacă însă mandatul este cu titlu gratuit, mandatarul este obligat să îl îndeplinească cu diligența pe care o manifestă în propriile afaceri.
  • orice mandatar este ținut să dea socoteală despre gestiunea sa și să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului;
  • substituirea facuta de mandatar. Mandatarul este ținut să îndeplinească personal mandatul, cu excepția cazului în care mandantul l-a autorizat în mod expres să își substituie o altă persoană în executarea în tot sau în parte a mandatului.

Obligatiile mandantului

  • obligatia de a pune la dispoziția mandatarului mijloacele necesare executării mandatului;
  • mandantul este obligat sa repare prejudiciul suferit de catre mandatar in executarea mandatului, daca acest prejudiciu nu provine din culpa mandatarului;
  • daca mandatul este cu titlu oneros, mandantul este obligat sa plateasca mandatarului remunerația, chiar și în cazul în care, fără culpa mandatarului, mandatul nu a putut fi executat;
  • mandantul va restitui mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de acesta din urmă pentru executarea mandatului, împreună cu dobânzile legale aferente, calculate de la data efectuării cheltuielilor

Incetarea mandatului

Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri:

  1. revocarea sa de către mandant;
  2. renunțarea mandatarului;
  3. moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului.

Cu toate acestea, atunci când are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul unei activități cu caracter de continuitate, mandatul nu încetează dacă această activitate este în curs de desfășurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunțare al părților ori al moștenitorilor acestora.

2. Mandatul fara reprezentare este contractul în temeiul căruia o parte, numită mandatar, încheie acte juridice în nume propriu, dar pe seama celeilalte părți, numită mandant, și își asumă față de terți obligațiile care rezultă din aceste acte, chiar dacă terții aveau cunoștință despre mandat.

Terții nu au niciun raport juridic cu mandantul.

Cu toate acestea, mandantul, substituindu-se mandatarului, poate exercita drepturile de creanță născute din executarea mandatului, dacă și-a executat propriile sale obligații față de mandatar. Principala diferenta dintre mandatul cu reprezentare si mandatul fara reprezentare consta in faptul ca in  mandatul cu reprezentare se incheie acte in numele si pe seama mandantului , iar in mandatul fara reprezentare se incheie acte juridice in nume propriu doar pe seaama mandantului.

Articole similare

Comentariul tau aici