Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
In MOF nr. 589/18.07.2019 a fost publicata Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Cine trebuie sa raporteze ?
a) instituțiile de credit persoane juridice române și sucursalele instituțiilor de credit persoane juridice străine;
b) instituțiile financiare persoane juridice române și sucursalele instituțiilor financiare persoane juridice străine;
c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu și pentru fondurile de pensii private pe care le administrează, cu excepția caselor de pensii ocupaționale profesionale;
d) furnizorii de servicii de jocuri de noroc;
e) auditorii, experții contabili și contabilii autorizați, cenzorii, persoanele care acordă consultanță fiscală, financiară, de afaceri sau contabilă;
f) notarii publici, avocații, executorii judecătorești și alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistență pentru întocmirea sau perfectarea de operațiuni pentru clienții lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acțiuni sau părți sociale ori elemente ale fondului de comerț, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clienților, operațiuni sau tranzacții care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcționării sau administrării unei societăți; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societăți, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum și în cazul în care participă în numele sau pentru clienții lor în orice operațiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;
g) furnizorii de servicii pentru societăți sau fiducii, alții decât cei prevăzuți la lit. e) și f);
h) agenții imobiliari;
i) alte entități și persoane fizice care comercializează, în calitate de profesioniști, bunuri sau prestează servicii, în măsura în care efectuează tranzacții în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele.
Agenții și distribuitorii instituțiilor emitente de monedă electronică și instituțiilor de plată, inclusiv cei ai instituțiilor din alte state membre care prestează servicii pe teritoriul României ori punctul central de contact, după caz, respectă obligațiile legale în materie de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului. Instituțiile emitente de monedă electronică și instituțiile de plată le impun contractual agenților și distribuitorilor prin care prestează servicii pe teritoriul României conformarea la prevederile din prezenta lege și din reglementările emise în aplicarea acesteia și stabilesc mecanismele de conformare.
Ce se raporteaza?
Entitățile raportoare prevăzute mai jos sunt obligate să transmită un raport pentru tranzacții suspecte exclusiv Oficiului dacă acestea cunosc, suspectează sau au motive rezonabile să suspecteze că:
a) bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni sau au legătură cu finanțarea terorismului; sau
b) persoana sau împuternicitul/reprezentantul/mandatarul acesteia nu este cine pretinde a fi; sau
c) informațiile pe care entitatea raportoare le deține pot folosi pentru impunerea prevederilor prezentei legi; sau
d) în orice alte situații sau cu privire la elemente care sunt de natură să ridice suspiciuni referitoare la caracterul, scopul economic sau motivația tranzacției, cum ar fi existența unor anomalii față de profilul clientului, precum și atunci când există indicii că datele deținute despre client ori beneficiarul real nu sunt reale sau de actualitate, iar clientul refuză să le actualizeze ori oferă explicații care nu sunt plauzibile.
Suplimentar situațiilor prevăzute mai sus, entitățile raportoare transmit un raport pentru tranzacții suspecte Oficiului atunci când circumstanțele faptice obiective aferente unei relații de afaceri sau tranzacții ocazionale corespund în tot sau în parte indicatorilor sau tipologiilor de tranzacții suspecte prezentate public de Oficiu.
Entitățile raportoare consideră ca suspectă orice relație de afaceri sau tranzacție ocazională cu o persoană ale cărei date de identificare i-au fost comunicate punctual de către Oficiu. În acest caz un raport pentru tranzacții suspecte va fi transmis de către entitatea raportoare Oficiului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală transmite de îndată un raport pentru tranzacții suspecte Oficiului atunci când, în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau ieșirea din Comunitate, deținute de acestea la intrarea sau ieșirea din Uniune, cunoaște, suspectează sau are motive rezonabile să suspecteze că bunurile/fondurile provin din săvârșirea de infracțiuni sau au legătură cu finanțarea terorismului sau persoana a încălcat obligațiile stabilite prin acest regulament.