IAS 23 urmareste problema costurilor indatorarii si in mod particular pentru indatorarea legata de construirea anumitor active.
Astfel de active sunt cele dezvoltate de entitate in regie proprie, si care se realizeaza pe parcursul unei perioade mai indepartate de timp.
Ele pot fi: fabrici de productie, constructii cu scop investitional, stocuri pentru care perioada pana in momentul in care devin vandabile este foarte mare, etc.
Costurile indatorarii sunt dobanzile si alte costuri aparute ca urmare a contractarii unor astfel de imprumuturi de catre entitate.
Standardul enumera costurile care pot fi clasificate drept costuri ale indatorarii:
– dobanzi la overdrafturi bancare;
– dobanzi aferente imprumuturilor pe termen lung si scurt;
– amortizarea costurilor legate de perfectarea imprumuturilor;
– comisioanele percepute cu privire la leasingurile financiare recunoscute in conformitate cu IAS17
Conform IAS 23, toate aceste costuri care sunt eligibile trebuie capitalizate. Costurile eligibile sunt costurile direct atribuibile achizitiei, costructiei sau productiei unui activ din categoria celor mentionate la inceput, respectiv acele costuri care ar fi fost evitate daca nu s-ar mai fi achizitionat/produs/construit acel activ.
Exista trei tipuri de evenimente care trebuie sa aiba loc pentru a se putea incepe capitalizarea costurilor indatorarii:
1. cheltuiala cu dobandirea/producerea activului s-a realizat;
2. costurile indatorarii s-au produs;
3. sunt in curs de desfasurare demersurile pentru pregatirea activului pentru scopul pentru care a fost produs, respectiv pentru vanzarea sa.
