Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
Definitie microintreprindere: O microintreprindere este o persoana juridica romana care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
- a realizat venituri, altele decat cele obtinute din desfasurarea activitatilor prevazute la art. 48 alin. (6) din codul fiscal;
- a realizat venituri, altele decat cele din consultanta si management, in proportie de peste 80% din veniturile totale;
- a realizat venituri care nu au depasit echivalentul in lei a 100.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului in euro este cel valabil la inchiderea exercitiului financiar in care s-au inregistrat veniturile;
- capitalul social al acesteia este detinut de persoane, altele decat statul si unitatile administrativ-teritoriale;
- nu se afla in dizolvare, urmata de lichidare, inregistrata in registrul comertului sau la instantele judecatoresti, potrivit legii.
Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:
- 1% pentru microintreprinderile care au peste 2 salariati, inclusiv;
- 2% pentru microintreprinderile care au un salariat;
- 3% pentru microintreprinderile care nu au salariati.
Baza impozabila a impozitului pe veniturile microintreprinderilor o constituie veniturile din orice sursa, din care se scad:
- veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
- veniturile aferente costurilor serviciilor in curs de executie;
- veniturile din productia de imobilizari corporale si necorporale;
- veniturile din subventii;
- veniturile din provizioane, ajustari pentru depreciere sau pentru pierdere de valoare, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
- veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobanzi si/sau penalitati de intarziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
- veniturile realizate din despagubiri, de la societatile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;
- veniturile din diferente de curs valutar;
- veniturile financiare aferente creantelor si datoriilor cu decontare in functie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora;
- valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturarii, inregistrate in contul “709”, potrivit reglementarilor contabile aplicabile;
- veniturile aferente titlurilor de plata obtinute de persoanele indreptatite, potrivit legii, titulari initiali aflati in evidenta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor sau mostenitorii legali ai acestora;
- despagubirile primite in baza hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului;
- veniturile obtinute dintr-un stat strain cu care Romania are incheiata conventie de evitare a dublei impuneri, daca acestea au fost impozitate in statul strain.