Vrei sa faci achizitii intracomunitare ? Consecinte !

I. Presupunem ca entitatea nu este inregistrata in scop de TVA.

La achizitii de bunuri :

a)  daca valoarea achizitiilor este de sub 10.000 euro pentru un an, atunci entitatea nu este obligata sa se inregistreze in scop de tva

Nota : Echivalentul în lei al plafonului pentru achiziţii intracomunitare de 10.000 euro, aplicabil în cursul unui an calendaristic, se determină pe baza cursului valutar de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare când cifra sutelor este egală sau mai mare decât 5 şi prin reducere când cifra sutelor este mai mică de 5, prin urmare plafonul este de 34.000 lei.

b)  daca valoarea depaseste 10.000 euro(34.000 in echivalent lei), atunci va trebui :

·         sa solicite  inregistrarea in scop de TVA

·         sa se inregistreze in registrul operatorilor intracomunitari anterior efectuarii acestei operatiuni;

·         perioada fiscala va fi luna calendaristica

·         va trebui sa depuna in plus lunar si declaratia 390.

II. Presupunem acum ca entitatea este deja platitoare de TVA cu perioada fiscala trimestrul si doreste sa efectueze o achizitie intracomunitara de bunuri.

Ce trebuie sa stie ?

1.trebuie sa se inregistreze in registrul operatorilor intracomunitari anterior efectuarii acestei operatiuni;

2.va trece la perioada fiscala luna calendaristica.

Pentru persoana impozabilă care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri taxabilă în România, perioada fiscală devine luna calendaristică începând cu:

a) prima lună a unui trimestru calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în această primă lună a respectivului trimestru;

b) a treia lună a trimestrului calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în a doua lună a respectivului trimestru. Primele două luni ale trimestrului respectiv vor constitui o perioadă fiscală distinctă, pentru care persoana impozabilă va avea obligaţia depunerii unui decont de taxă;

c) prima lună a trimestrului calendaristic următor, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în a treia lună a unui trimestru calendaristic.

3. va trebui sa depuna in plus si declaratia 390.

Avand  parteneri din UE, la facturile emise de acestia va trebui sa verifice in VIES validitatea codului de TVA al acestora.

Link-ul unde se poate verifica acest lucru este : aici.

Ce se intampla daca acest cod furnizat de partenerul extern este invalid ?

·         se verifica dinnou cu partenerul extern daca numarul comunicat si prefixul este corect;

·         daca numarul este corect si se pastreaza mesajul invalid, inseamna ca societatea nu si-a actualizat datele la administratia fiscala de unde apartine

Un cod invalid de TVA afecteaza modul de aplicare a taxarii din punct de vedere a TVA si implicit corectitudinea declaratiei 390.

 

Articole similare

Comentariul tau aici