Venituri din arendare

De la 1 ianuarie 2012, persoanele fizice care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniu personal, au obligaţia înregistrării contractelor de arendă/rapoartelor juridice la organul fiscal în raza căruia au domiciliul în termen de 15 zile de la încheierea acestora.

Totodata sunt obligaţi să precizeze în scris în contractul/raportul juridic modalitatea de impunere a venitului net :

• cote forfetare sau

• sistem real

Venitul brut realizat din activitatea de arendare se stabileşte pe baza contractului încheiat între părţi şi reprezintă totalitatea sumelor în bani încasate şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură primite.

În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se va face pe baza preţurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene.

• Metoda cotei forfetare

Prin aceasta metoda, la venitul brut se aplica o cota de 25% aferenta cheltuielilor, rezultand astfel venitul net. La venitul net se aplica cota de 16% aferenta impozitului, prin retinere la sursa de catre arendasi.

Termenul de plata a impozitului este 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.

Declararea se face prin formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” la rândul 11 „Impozit pe venituri din arendă” , pe baza CNP-ului sau codului fiscal în funcţie de forma de organizare a arendaşului.

In cazul in care persoana fizica opteaza pentru aceasta cota forfetara, nu exista obligatia depunerii declaratiei 200.

• Metoda de impunere în sistem real

In cazul in care persoana fizica opteaza pentru impunerea in sistem real, exista obligatia depunerii declaratiei 200 până la 25 mai a anului următor anului de realizare a venitului în care vor menţiona veniturile realizate şi cheltuielile efectuate conform evidenţei în partidă simplă pe care au obligaţia de a o conduce în baza OMFP nr. 1.040/2004 .

Termenul de plata : în termen de 60 de zile de la confirmarea primirii formularului 250 „Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice”, formular emis de organul fiscal ulterior prelucrării Declaraţiei 200.

 

Articole similare

Comentariul tau aici