Declaratia 225 se completeaza si se depune trimestrial (pana in data de 25 a lunii urmatoare trimestrului ) de catre contribuabilii persoane fizice care au realizat câştiguri din transferul titlurilor de valoare.
Declaratia se depune pe baza informaţiilor (fişelor de portofoliu), transmise de intermediari, de societăţile de administrare a investiţiilor sau alţi plătitori de venit, până la data de 5 a lunii următoare trimestrului, sau ori de câte ori contribuabilul constată erori în declaraţia anterioară.
Formularul se completează în două exemplare din care un exemplar se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa de domiciliu, potrivit legii, sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România. Pentru ceilalţi contribuabili care nu au domiciliul fiscal în România, acest formular se depune la organul fiscal în a cărei rază are domiciliul fiscal împuternicitul.
Cel de-al doilea exemplar se păstrează de către contribuabil sau de către împuternicitul acestuia.
Legislatia relevanta : Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2.600/2010 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 225 „Declaraţie privind stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise”, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 704/ 2010.